Andrei Rațiu și-a demonstrat din nou clasa în La Liga, de data aceasta într-o partidă pe care Rayo Vallecano a încheiat-o la egalitate, scor 2-2, în fața celor de la Real Sociedad.
Internaționalul român a avut o prestație foarte bună, reușind să ofere o pasă decisivă. Astfel, platformele de specialitate i-au oferit românului a doua cea mai mare notă de pe teren.
Andrei Rațiu a fost din nou titular pentru Rayo Vallecano, în La Liga, și a reușit să facă un meci foarte bun în fața celor de la Real Sociedad. Internaționalul român a fost decisiv pentru echipa sa, oferind o pasă de gol la începutul reprizei secunde.
Prestația „tricolorului” a fost analizată cu atenție de către specialiști. Astfel, conform Sofascore, Andrei Rațiu a primit nota 7.5 în urma jocului pe care l-a făcut în fața celor de la Real Sociedad. Este cea mai mare notă din echipa celor de la Rayo Vallecano și a doua cea mai mare notă de pe teren. Doar Zubimendi, care a fost notat cu 7.6, a reușit să îl depășească pe Andrei Rațiu.
Cu Andrei Rațiu printre cei mai importanți jucători din lot, Rayo Vallecano are parte de un sezon destul de bun în La Liga. Gruparea românului ocupă poziția a noua a clasamentului, cu 37 de puncte acumulate în 28 de meciuri disputate.
Pentru Rayo Vallecano urmează un nou test dificil. Pe data de 29 martie 2025, echipa lui Andrei Rațiu se va deplasa pe terenul celor de la Alaves.
Presa din Spania a scris recent că Rayo Vallecano și FC Barcelona au bătut deja palma pentru transferul lui Andrei Rațiu. Astfel, din vară, internaționalul român va ajunge la gigantul din La Liga. Pentru ca această mutare să se realizeze, șefii celor de la Rayo Vallecano au acceptat să renunțe la o parte din pretențiile financiare. Inițial, Rayo Vallecano dorea să obțină suma de 25 de milioane de euro în schimbul internaționalului român.
„Negocierile au fost ușoare, având în vedere relațiile excelente pe care Martin Presa, președintele lui Rayo, le are cu Joan Laporta. Barcelona va plăti 15 milioane de euro și-l va oferi pe Pablo Torre, dar va păstra un procent dintr-o eventuală revânzare a acestuia”, au notat jurnaliștii spanioli.