Bucurie efervescentă a fanilor lui Rangers legată de reprimirea lui Ianis Hagi la prima echipă. Au curs mesajele de felicitare

Cristian Hitruc
Bucurie efervescentă a fanilor lui Rangers legată de reprimirea lui Ianis Hagi la prima echipă. Au curs mesajele de felicitare
SURSĂ Profimediaimages

Fanii celor de la Glasgow Rangers au reacționat imediat după ce au aflat că Ianis Hagi a fost reprimit la prima echipă. Suporterii scoțieni s-au bucurat când au aflat decizia pe care a luat-o conducerea clubului.

Reamintim că, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, fiul lui Gică Hagi a început să se antreneze din nou cu trupa pregătită de Philippe Clement, după ce o lungă perioadă de timp s-a pregătit alături de echipa a doua.

Fanii lui Rangers, bucuroși pentru că Ianis Hagi a fost reprimit la echipă

Ianis Hagi a trecut peste perioada de coșmar pe care a trăit-o la Glasgow Rangers. „Tricolorul” a fost reprimit la prima echipă, după ce o lungă perioadă de timp s-a pregătit cu Rangers B, pentru care a bifat și câteva meciuri.

Suporterii scoțieni au primit cu bucurie această veste și au reacționat imediat ce au aflat decizia luată de conducerea clubului. Reamintim că, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, fiul lui Gică Hagi a început să se antreneze din nou cu trupa pregătită de Philippe Clement, după ce o lungă perioadă de timp s-a pregătit alături de echipa a doua.

Astfel, fanii sunt de părere că Ianis Hagi poate schimba în bine jocul echipei și că trebuie să prindă cât mai multe minute în teren.

  • „El va avea o dorință mare. Totul pentru echipa asta”
  • „Ia-l pe băiatul ăsta în prima echipă. Nu contează dacă e rezervă sau titular”
  • „Daaa! Prințul român!”
  • „Vești bune! Acum dați-i o serie de meciuri”
  • „Bine ai revenit!”

Internaționalul român a apărut deja în una dintre fotografiile de la antrenamentul echipei pregătite de Philippe Clement.

„Ianis Hagi s-a întors la antrenamente”, se arată pe contul de Twitter al clubului Glasgow Rangers.

De ce a fost Ianis Hagi trimis la echipa a doua

Conform informațiilor apărute până în prezent, se pare că oficialii celor de la Glasgow Rangers au decis să îl trimită pe Ianis Hagi la echipa a doua pentru că, dacă ar mai fi bifat o apariție pentru echipa de seniori, ar fi ajuns la o sută de meciuri și salariul lui trebuia să fie mărit automat, conform contractului, cu 7.000 de euro pe săptămână. Având în vedere că românul a fost reprimit la prima echipă, este foarte probabil ca cele două părți să fi ajuns la un acord în privința modificării termenilor contractuali.

Glasgow Rangers va disputa următorul meci oficial în fața francezilor de la Lyon, în UEFA Europa League. Partida este programată joi, 3 septembrie 2024, dar Ianis Hagi nu a fost inclus pe lista UEFA. Astfel, „tricolorul” român nu poate fi folosit de antrenorul Philippe Clement în această partidă.

În aceste condiții, internaționalul român și-ar putea face revenirea pe gazon, la prima echipă a celor de la Glasgow Rangers, duminică, în meciul cu St. Johnstone, care se dispută chiar pe Ibrox.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania