Avocatul lui Mutu:** „Suspendarea provizorie a expirat! Am cerut o autosuspendare până la încheierea cazului!”

Avocatul lui Mutu:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Avocatul atacantului român Adrian Mutu, Paolo Rodella, a
declarat, miercuri, că joi va depune la Tribunalul Național
Antidoping memoriul apărării în cazul de dopaj care îl vizează pe
jucătorul echipei Fiorentina.

„În 19 aprilie va avea loc audierea în fața Tribunalului
Antidoping, după ce Procurorul antidoping din cadrul CONI a propus
un an de suspendare. Mâine (n.r. – joi) vom depune memoriul
apărării. Mutu nu a mai jucat din 29 ianuarie, au trecut deja două
luni și jumătate, suspendarea provizorie a expirat și noi am cerut
o autosuspendare până la încheierea cazului. Suntem
optimiști”
, a spus Rodella, care se ocupă alături de
avocații Michele Ducci și Nino D’Avirro de cazul internaționalului
român.

Procuratura
antidoping CONI a dispus trimiterea cazului jucătorului echipei
Fiorentina, Adrian Mutu, depistat pozitiv cu sibutramină, către
Tribunalul Național Antidoping, cu propunere de suspendare pe o
perioadă de un an.

Procurorul antidoping din cadrul CONI, Ettore Torri, a
considerat că Mutu se află la prima abatere și a cerut suspendarea
jucătorului pentru o perioadă de un an, conform articolului 10.4
din codul WADA, care prevede circumstanțe atenuante și
posibilitatea reducerii suspendării dictate în cazul unui sportiv
depistat pozitiv, dacă acesta poate dovedi cum a intrat produsul
respectiv în organismul său și că prin consumarea acelei substanțe
nu s-a intenționat creșterea performanțelor sportive.

Adrian Mutu ar fi
riscat o suspendare de până la patru ani, dacă se considera că este
recidivist.

Al doilea scandal de dopaj în care este implicat Adrian Mutu a
izbucnit la 28 ianuarie, când Comitetul Olimpic Italian (CONI) a
anunțat că atacantul Fiorentinei a fost depistat pozitiv cu
sibutramină în urma unui test antidoping efectuat la 10 ianuarie
2010, după meciul cu Bari, din campionatul Italiei. La numai 24 de
ore, CONI a informat că este pozitiv și rezultatul testului
efectuat de Mutu după meciul Lazio – Fiorentina, din Cupa Italiei,
care a avut loc în 20 ianuarie.

Mutu a fost suspendat provizoriu de către CONI, începând cu 28
ianuarie, iar atacantul român a renunțat să ceară analiza probelor
B.

Mama lui Mutu a susținut că jucătorul a luat un medicament
pentru slăbit, pe care ea îl uitase când l-a vizitat în Italia, iar
pe prospectul acestuia nu scria că ar fi conținut sibutramină.

Jucătorul a fost audiat la 3 martie, iar presa italiană a
precizat că verdictul în cazul său va fi dat la finalul lunii
aprilie.

Mutu a fost pentru prima oară în carieră depistat pozitiv la
finalul anului 2004, pe vremea când evolua la clubul Chelsea
Londra. Chelsea l-a achiziționat, în vara anului 2003, pe Mutu de
la AC Parma, contra sumei de 15,8 milioane de lire sterline și a
renunțat la serviciile acestuia în octombrie 2004, după ce
jucătorul a fost depistat pozitiv cu cocaină la un control
antidoping solicitat de club.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele