Astra a pierdut încă un jucător important. OFICIAL | Cristi Săpunaru a fost prezentat oficial la noua sa echipă

  • Publicat:
  • Actualizat:
Astra a pierdut încă un jucător important. OFICIAL | Cristi Săpunaru a fost prezentat oficial la noua sa echipă

Cristi Săpunaru a plecat de la Astra și a fost prezentat oficial la Kayerispor, echipă antrenată de Marius Șumudică. Astra a primit 300.000 de euro în schimbul fundașului de 33 de ani.

Este oficial, încă un jucător important a plecat de la Astra. Cristi Săpunaru a semnat pe doi ani cu cei de la Kayserispor, tranzacție în urma căreia Astra primește 300.000 de euro. Internaționalul român a fost deja prezentat oficial. Săpunaru a venit la dorința lui Marius Șumudică, alături de care a avut o colaborare excelentă și la Astra.

Fundașul de 33 de ani a decolat luni dimineață spre Turcia, pentru a efectua vizita medicală. Săpunaru a trecut fără probleme testele medicale, apoi și-a pus semnătura pe un contract care se întinde pe doi ani.

„E o nouă provocare pentru mine, sper să fiu 100% și să dau totul pe teren. Cei de la Astra m-au înțeles. Nici n-am plecat pe gratis, le mulțumesc și celor de la Astra, și colegilor, și antrenorilor pe care i-am avut. Îmi pare rău că plec pentru că era un grup frumos. Cred că și anul ăsta se face o echipă bună”, a declarat Săpunaru la plecarea spre Turcia.

Știri despre
Pe aceeași temă
O cunoscută prezentatoare TV din România a divorțat! CANCAN.RO are primele declarații. „Da, este adevărat! Eu…”

Un vânător de trofee, care omora animale pe cale de dispariţie, a fost împuşcat în cap

Paula Badosa, după înfrângerea în faţa Simonei Halep: „Nu sunt Rafa Nadal şi nici nu voi fi
Paula Badosa, după înfrângerea în faţa Simonei Halep: „Nu sunt Rafa Nadal şi nici nu voi fi"
Reacție incredibilă a lui Gigi Becali după primul gol al lui Dawa la FCSB: „A dat gol? E bun!”

Detaliul CUTREMURĂTOR care a dus-o pe Roxana în fălcile rechinului. Ți se face părul măciucă!

Obiceiul care îți VA SCHIMBA viața pentru TOTDEAUNA! Imediat după ce tragi APA, nu uita să...

Imagini INCENDIARE! S-au iubit pe plajă fără nicio JENĂ. Sângele a dat în clocot pe litoral

NU mai pot avea PERMIS de conducere! Vestea momentului pentru milioane de șoferi din România

Turiștii români rup tăcerea! Ce s-a întâmplat pe plaja din Egipt, după ce trupul Roxanei a fost găsit

Cele mai scunde vedete din România. Ce înălțime au Irina Rimes sau Andreea Esca

Anunțul uluitor făcut de BMW. Germanii, exasperați de șoferii care conduc mașinile lor?

MAE român salută semnarea Protocoalelor de aderare la NATO de către Finlanda şi Suedia

BANCUL ZILEI: Un tip își spiona vecinul când făcea dragoste cu nevasta: “Îți fac cadou un binoclu”

Fotografia care a pus pe jar Poliţia din Timişoara. Glumele pe această temă curg în avalanşă pe internet

S-a „iubit” cu Elvis și Marlon Brando, dar ceva a șocat-o. Din divă a devenit călugăriță!

Topul vedetelor care au arătat TOTUL prin chiloțeii mulați și transparenți! Imaginile vor face istorie!

Modelul Volvo care a uimit pe toată lumea. ”Pedal to the metal” pe Autobahn - VIDEO

FOTO. Ana Baniciu, imagini interzise cardiacilor în costum de baie!

FOTO. Vica, în costum de baie animal print! Cum arată la 47 de ani fosta balerină