Acasa » Fotbal Extern » Stranieri » Are doar 4 meciuri în Serie A și deja e gata să devină LEGENDĂ‚!** Torje, văzut ca înlocuitor pentru simbolul lui Juve

Are doar 4 meciuri în Serie A și deja e gata să devină LEGENDĂ‚!** Torje, văzut ca înlocuitor pentru simbolul lui Juve

Fanii și conducerea lui Juventus Torino se pregătesc în cel mai scurt timp de una dintre cele mai grele despărțiri din istoria clubului piemontez, cea de căpitanul Alessandro Del Piero, ajuns la 36 de ani. Până atunci, nimeni nu pierde timpul la "Bătrâna Doamnă", iar lista de achiziții deja cuprinde două nume ale unor tineri care se anunță noile senzații ale fotbalului european: croatul Mateo Kovacic (Dinamo Zagreb, 17 ani) și românul Gabriel Torje (Udinese, 22 de ani). Deși concurența lui Torje este una extrem de redutabilă, Kovacic debutând deja în Liga Campionilor contra lui Real Madrid la doar 17 ani, evoluțiile românului din Serie A și experiența competițională superioară pot fi atuuri în perspectiva unui transfer la Juventus din vara viitoare. "Cumpărat de la Dinamo pentru 7 milioane de euro și dorit și de Real Madrid sau Bayern Munchen, 'Messi de România' a fost remarcat la 16 de ani de legenda fotbalului românesc Gheorghe Hagi, care pur și simplu s-a îndrăgostit de el. Deși Guidolin mizează pe el și pe viitor, Juventus pare să-l urmărească atent, el fiind în cărți să îi ia locul lui Alex Del Piero la Juventus, care cel mai probabil își va agăța ghetele în cui la finalul acestui sezon", a scris Il Sussidiario.net.
Are doar 4 meciuri în Serie A și deja e gata să devină LEGENDĂ‚!** Torje, văzut ca înlocuitor pentru simbolul lui Juve

Fanii și conducerea lui Juventus Torino se pregătesc în cel mai scurt timp de una dintre cele mai grele despărțiri din istoria clubului piemontez, cea de căpitanul Alessandro Del Piero, ajuns la 36 de ani.

Până atunci, nimeni nu pierde timpul la „Bătrâna Doamnă”, iar lista de achiziții deja cuprinde două nume ale unor tineri care se anunță noile senzații ale fotbalului european: croatul Mateo Kovacic (Dinamo Zagreb, 17 ani) și românul Gabriel Torje (Udinese, 22 de ani).

Deși concurența lui Torje este una extrem de redutabilă, Kovacic debutând deja în Liga Campionilor contra lui Real Madrid la doar 17 ani, evoluțiile românului din Serie A și experiența competițională superioară pot fi atuuri în perspectiva unui transfer la Juventus din vara viitoare.

„Cumpărat de la Dinamo pentru 7 milioane de euro și dorit și de Real Madrid sau Bayern Munchen, ‘Messi de România’ a fost remarcat la 16 de ani de legenda fotbalului românesc Gheorghe Hagi, care pur și simplu s-a îndrăgostit de el. Deși Guidolin mizează pe el și pe viitor, Juventus pare să-l urmărească atent, el fiind în cărți să îi ia locul lui Alex Del Piero la Juventus, care cel mai probabil își va agăța ghetele în cui la finalul acestui sezon”, a scris Il Sussidiario.net.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro