Fostul atacant al Universităţii Craiova şi al echipei naţionale, Andrei Ivan, a fost unul dintre protagoniştii partidei pe care echipa sa, Panserraikos Serres, a disputat-o în deplasare cu Atromitos, în etapa a 21-a din prima ligă din Grecia.
Atacantul român a fost titular în echipa antrenată de spaniolul Gerard Zaragoza, făcând cuplu în atac cu veteranul brazilian Alex Teixeira, şi „nouarul” s-a remarcat printr-un assist, dar şi printr-o eliminare.
Gazdele au deschis scorul în minutul 27, prin fostul internaţional elveţian Steven Zuber, iar peste cinci minute, Andrei Ivan a dat pasa de gol la reuşita lui Lyratsis. Papadopoulos a degajat greșit, mingea a ajuns la atacantul român, care i-a pasat lui Lyratzis, iar acesta a egalat cu un șut puternic din interiorul careului.
Numai că în minutul 63, vârful de 29 de ani originar din Moreni a încasat al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat. Gazdele au intrat în avantaj în minutul 87, gol marcat de congolezul Moutousammy, dar brazilianul Alex Teixeira a egalat din nou pentru formaţia lui Ivan, în minutul 90+2. În ciuda punctului obţinut în deplasare, Panserraikos rămâne „lanterna roşie” din Grecia, cu numai 9 puncte după 21 de etape şi are şanse mici să evite retrogradarea. Andrei Ivan va rata partida din etapa viitoare, de pe teren propriu, cu Volos, dar poate reveni în lot la meciul cu Olympiakos Pireu, tot de acasă.
ProSport a anunţat că fostul atacant al Universităţii Craiova nu parcurge o perioadă fastă. Dacă acum un an a retrogradat în Liga a III-a din Turcia cu Adanaspor, club care nici nu i-a achitat salariile, Andrei Ivan poate repeta experienţa şi la Panserraikos, echipă aflată pe ultimul loc în prima ligă elenă. Echipa din Serres are probleme financiare, deşi l-a adus recent pe brazilianul Alex Teixeira, cel pe care Şahtior Doneţk l-a vândut acum zece ani cu 50 de milioane de euro în China.
Andrei Ivan are 18 meciuri pentru Panserraikos în acest sezon, marcând 3 goluri, două dintre ele fiind din penalty. Atacantul de 29 de ani are contract până în vara anului viitor cu Panserraikos. Ar fi al doilea sezon consecutiv în care echipa la care evoluează Andrei Ivan termină pe ultimul loc în clasament. 900.000 de euro este cota pe transfermarkt a lui Andrei Ivan, care adunat 17 de selecţii şi un gol în naţionala României. Andrei Ivan a jucat la începutul acestui sezon pentru Universitatea Craiova, marcând un gol.