Alexandru Mitriță, gol spectaculos pentru Al Raed! Fotbalistul român a adus victoria echipei antrenate de Marius Șumudică | VIDEO

Alexandru Mitriță, gol spectaculos pentru Al Raed! Fotbalistul român a adus victoria echipei antrenate de Marius Șumudică | VIDEO

Al Raed a reușit să o învingă pe Al Batin, scor 2-1, în cadrul etapei cu numărul 10 din campionatul Arabiei Saudite.

Formația lui Marius Șumidică a obținut toate cele trei puncte împotriva ultimei clasate și și-a consolidat locul 11 în clasament.

Silviu Lung jr. și Alexandru Mitriță au fost titulari în echipa celor la Al Raed, mijlocașul român fiind cel care a adus victoria echipei.

Alexandru Mitriță, gol spectaculos pentru Al Raed! Fotbalistul român a adus victoria echipei antrenate de Marius Șumudică

Karim El Berkaoui a fost cel care a deschis scorul pentru AL Raed, în minutul 31. La pauză, echipa lui Marius Șumudică a intrat cu avantaj, însă la doar 5 minute de la reluarea jocului Al Batin a egalat prin Al Shammari.

În minutul 57, Alexandru Mitriță a reușit să dribleze doi adversari și să intre în centru cu mingea, iar de la marginea careului l-a executat pe portar cu un șut senzațional. Micuțul fotbalist a explodat de bucurie și a sărit în brațele lui Marius Șumudică.

Alex Mitriță a fost schimbat în minutul 87 de Al Shehri, în timp ce Silviu Lung jr. a fost integralist pentru Al Raed.

  • A fost doar al doilea gol reușit de către mijlocașul român în vârstă de 27 de ani din acest sezon.

  • 3 milioane de euro este cota de piață a lui Mitriță, potrivit transfermarkt.com.

Al Raed urmează să o întâlnească pe Al Taawon în următoarea etapă a campionatului Arabiei Saudite, pe 31 decembrie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]