La Cetate, undeva pe un cot al Dunării situat între Calafat și Turnu Severin, moșiile poetului Mircea Dinescu și afaceristului Gigi Nețoiu se învecinează pe granițe hăt, cât vezi cu ochii! Telefonul o mai ia razna când pe rețea de România, când pe Bulgaria sau Serbia pentru că pe-aproape e intersecția între cei trei vecini. De vreo doi ani, boss peste culturile ”Comandantului” e aici Cosmin Bărcăuan, care se rupe luni bune de la treburile sale din Salonic, unde e stabilit cu familia de prin 2006, pentru a administra tot ce mișcă pe terenurile nașului Nețoiu. E postura din care agricultorul Cosmin Bărcăuan, ex-Dinamo, Craiova, Șahtior, deapănă povești spumoase la volanul unui utilaj de ierbicidat: ”Când am jucat cu Barcelona, ne-a amețit Messi de vreo trei ori. Glumeam cu Stoican pe teren că, decât să ne facem de râs, mai bine-i iau gleznele ăstuia”. Din 2005 a spus stop la extravaganțele cu ruletă și băutură: ”Spărgeam câte 15.000 de dolari pe seară în cazino”.
Cosmin, de unde și până unde ai nimerit în jobul acesta surprinzător?
În viață trebuie să fii pregătit pentru orice. Iar mie mi-au plăcut mereu provocările. Cu nea Gigi mă știu de vreo 25 de ani. Eu i-am spus: ”Dacă aveți nevoie de mine, sunt disponibil sută la sută”. Nu prea știam cu ce se mănâncă, dar m-am adaptat. De fapt, n-am avut timp să mă gândesc la acomodare, fiindcă lucrurile se derulează foarte rapid. A trebuit să deprind totul din mers.
Dar ce faci concret? În ce constă munca ta?
Răspund de absolut tot ce se întâmplă în jurul culturilor, trebuie să găsesc soluții la nevoie, să colaborez cu oamenii. Să facem o echipă, ca la fotbal. Treaba mea e să mă asigur că produsele ajung cu bine în silozuri. E vorba despre 2.500 de hectare cu mazăre, grâu, porumb, rapiță, floarea soarelui. Nu te joci cu așa ceva. E ca la un avion. N-ai voie să greșești. Și nu e atât de ușor pe cât pare!
Am mai pus mâna și pe volanul unui tractor, dacă e nevoie învăț să conduc și o combină, chit că e un utilaj cu un gabarit impresionant. Chiar îmi place munca mea din prezent și mă simt liniștit sufletește”, Cosmin Bărcăuan pentru Prosport
Nu ți-e dor de fotbal?
Aș da zece ani din viață ca să mai pot juca un singur sezon. Dar cu antrenoratul am decis să iau o pauză. Nu că aș fi avut eu o mare carieră în domeniu, dar nu e deloc în regulă ce se întâmplă cu această breaslă. Mă uit și la colegii mei de generație cum sunt tratați, nu-i lasă nimeni să-și facă treaba. Dacă tu, patron sau conducător, vii și-mi spui cum să pregătesc echipa, ce tactică să adopt sau pe cine să bag, pentru ce mai ai nevoie pe bancă de un om cu licență PRO? Dacă mor, prefer să mor pe barba mea. Nu mă regăsesc deloc în mediul actual.
Dacă ar fi să alegi echipa pe care s-o antrenezi, la cine te-ai opri?
Dinamo sau Craiova, bineînțeles! Ar fi un vis împlinit. N-am cum să uit, de exemplu, meciurile din Bănie cu 50.000 de oameni în tribune, unii cocoțați pe stâlpii de nocturnă.
Sunt aceiași fani care însă v-au luat la rost, pe tine și pe colegi, cu ocazia celebrului meci cu FC Național din iunie 2002. Dacă oaspeții băteau, ieșeau campioni, în caz contrar titlul mergea la Dinamo, cum s-a și întâmplat. Ai intrat apoi imediat în faimosul ”lot Nețoiu” migrat în Ștefan cel Mare, cu vreo opt-nouă jucători la pachet!
Am marcat și un gol atunci. M-am dus să împărtășesc bucuria cu spectatorii, care mi-au întors însă spatele. Fluiera tot stadionul! Dar noi ne-am făcut doar datoria. Ar fi trebuit să ne lăsăm învinși? Mai departe, nimeni n-a fost împins cu forța la Dinamo. Fiecare a decis ce-i mai bine pentru sine. În ce mă privește, am considerat că Dinamo e o rampă de lansare pentru ceea ce visam să fac în carieră, iar timpul a demonstrat că am ales corect.
Primele trei, patru meciuri la Dinamo m-au panicat puțin. Am fost trimis în tribună, după ce venisem de la Craiova din postură de titular. Eram vreo 33 de jucători în lot, câte 3 pe fiecare poziție. A trebuit să muncesc pe rupte la antrenamente ca să prind echipa”, Cosmin Bărcăuan pentru Prosport
Care a fost cel mai al naibii meci jucat în tricoul lui Dinamo?
Returul cu Bruges, în Cotroceni, pierdut cu 0-1 în preliminariile Champions League. Am intrat în repriza secundă și m-a huiduit tot publicul. Realmente, am vrut să renunț atunci la fotbal din cauza presiunii suporterilor. Poate nu eram pe gustul lor, cred și azi că a fost o chestie personală la adresa mea și a încă unu-doi colegi. Aproape că-mi intrase în minte că n-am valoare, că e colacul prea mare și ar fi bine s-o apuc pe alt drum. N-aveam însă nicio idee anume!
Și cum ai scos-o la capăt?
Am purtat o discuție cu tata, care m-a repus pe picioare. Mi-a zis: ”OK, te lași, dar ce faci tu de mâine? Treci și luptă mai departe!”. Eram complet confuz, dar am găsit resurse să-mi recapăt încrederea, inclusiv datorită susținerii din partea lui Gigi Nețoiu.
Derby-urile cu Steaua, cu Rapid te băgau însă oricând în priză, nu?
Meciuri adevărate! Mai erau și Timișoara, CFR, Argeșul avea o echipă bună. Dar înaintea partidelor astea cap de afiș intrai cu o săptămână înainte în cantonament, ca să stai departe de tumultul lumii. Orice cuvânt sau gest din exterior te putea încărca negativ. Așa, rămâneai acolo cu gândurile tale, cu mintea la meci. Altfel, te mai pomeneai că mergeai pe la mall, îți arunca unul printre dinți ”Băi, cinci vă dăm!” și începeai să te agiți.
O mai dădeați însă pe remmy, probabil, să mai omorâți timpul! Cine mai lovea cu tabla de masă când pierdea?
Eu jucam în grup cu Stoican, Niculescu și Frăsineanu. Mai puneam și mize în bani, dar sume modice, de distracție. E adevărat că, la nervi, mai aruncai cu piesele, că fiecare voia să câștige. Important e însă că rămâneam concentrați pe meci, nu încurcam borcanele.
În 2004 ai ajuns la Șahtior, unde s-a răsturnat peste tine căruța cu bani. Aveai măcar 30.000 de dolari salariu?
Unu. N-a fost deloc în regulă pentru mine în prima parte a contractului. Nu eram obișnuit cu atâția bani grămadă. E greu să gestionezi dintr-o dată o asemenea situație fără să te fure peisajul. Și doi. Sincer, salariul nici nu prea mă interesa. Primele erau baza, minumum 7.000 de dolari pe meci. Iar cu Dinamo Kiev săreau pe la 35.000-40.000 de dolari. Dar trece cumva și febra asta a banilor de la început, după care te poți calibra cum trebuie doar pe fotbal.
N-am pus niciodată mare preț pe bani și puteam face aproape în fiecare zi câte o aroganță. De exemplu, să dau 500 de dolari pe o șapcă. Mai închiriam câte un jet privat și mergeam 2-3 zile la Monaco, împreună cu Stoican, cu Raț. Ne relaxam, mai făceam o baie și ne întorceam în Ucraina”, Cosmin Bărcăuan pentru Prosport
Ai avut prin Champions League niște adversari îngrozitori: Messi, Ronaldinho, Adriano, Șevcenko, Eto’o. Cum ieșeai din contrele cu băieții ăștia?
Ronaldinho era atunci vioara-ntâi la Barcelona. Înainte de meci, nea Mircea mi-a dat o fișă a lui, să-i deslușesc profilul. Să știu cum să-l blochez. Era o înșiruire interminabilă de calități, niciun defect! Două nopți n-am închis ochii înaintea partidei. M-am panicat rău, dar pe teren am scos-o la capăt.
Messi?
Dacă-i dădeai spațiu, te executa imediat în viteză. Singura opțiune era să-l pui jos. Ne-a amețit de vreo trei ori, după care glumeam cu Stoican pe teren că, decât să ne facem de râs, mai bine-i iau gleznele ăstuia! Dar cel mai complicat a fost cu Adriano. O bestie! Încercai să-i iei mingea și dintr-o mișcare te azvârlea ca pe un fluturaș. La duelurile aeriene, săream să dau cu capul, iar el făcea preluare pe piept la înălțime.
Povestește-ne o întâmplare mai deosebită alături de grupul românilor de la Șahtior, fiindcă-mi închipui că ați făcut o grămadă de năzdrăvănii?
Câte n-am făcut! Uite una care ne putea costa viața, Doamne ferește! Am plecat cu familiile în vacanță în Maldive. Nu prea mă trăgea inima, aveam așa un feeling nepotrivit cu acel concediu. Stoican și Raț au tras de mine: ”Hai, bă, zgârcitule!”. Și-am plecat, am zburat ore întregi, am ajuns la hotel cu o bărcuță. Acolo, am început să-ntreb din prima zi când ne întoarcem. ”Băi, ești nebun? De-abia am venit!”.
I-ai cam enervat!
Stai să vezi! Am rămas șapte zile, apăruse posibilitatea să lungim sejurul încă două zile, dar le-am zis băieților: ”Eu plec! Treaba voastră ce faceți!”. Am plecat toți până la urmă, dar când am ajuns în Dubai, la escală, ne-am luat cu mâinile de cap. Ne uitam pe monitoare, unde apăreau imagini cu dezastrul din Maldive, care tocmai fusese lovit de un tsunami. Decolasem de acolo doar cu vreo cinci ore înainte. La limită!
Îți amintești și alta?
Am bătut pe Bruges acasă și am plecat cu prima de 60.000 de dolari într-o cutie de ghete de fotbal, pe care, în mașină, mi-am pus-o pe picioare. Când am ajuns acasă, mi-am dat seama că-mi dispăruseră banii. Oprisem la un moment dat în oraș, la o trecere de pietoni, să-i grăbesc pe niște indivizi să se grăbească. Era aglomerație mare din cauza unui festival al Donețkului. Și acolo mi-au căzut dolarii pe stradă, fără să-mi dau seama.
Incredibil!
M-am întors imediat cu toată trupa, cu Stoican, cu Raț, cu Marica, Florea. Flavius a început să râdă, a crezut că mă țin de glume. Ne-am așezat pe o mică pajiște, moment în care Florea are inspirația să se uite într-un tomberon de beton. Când mi-a spus că sunt banii acolo, am zis că face mișto de mine. Dar era adevărat. Am găsit sacul, lipseau doar vreo 15.000 de dolari, restul intact tot: diferența până la 60.000 de dolari, pașaport, buletin, alte acte.
Perioada cea mai grea am trăit-o la Samara, după ce am plecat de la Șahtior nu cum aș fi vrut. A apărut atunci o lege cu limitări la străini, nea Mircea a trebuit să aleagă și a preferat, normal, să-i păstreze pe brazilieni. În Rusia m-am luat cu mâinile de cap: iarnă grea, minus 38 de grade, dureri de spate, de mușchi. Luasem în calcul să mă retrag la 27-28 de ani”, Cosmin Bărcăuan pentru Prosport
Spre finalul carierei, te-ai dus în Grecia, la căldură, te-ai și stabilit lângă Salonic.
La PAOK am renăscut. Nu știam de nebunia cu suporterii, atmosfera, a fost ceva fantastic. Ilie Dumitrescu m-a adus acolo, când era antrenor. Un tehnician priceput, mi-a făcut plăcere să lucrăm împreună. Multe antrenamente semănau cu cele ale lui nea Puiu Iordănescu, de la care probabil se mai inspirase.
Cu Iordănescu senior ai prins o parte dintre cele 8 selecții la națională, plus două goluri, dar filmul s-a rupt abrupt la acel trist 1-1 în Armenia, din noiembrie 2004.
Am debutat cu Boloni în 2000, când am și marcat golul victoriei într-un amical cu Iugoslavia. Ce echipă aveau: Mihajlovici, Stankovici, Mijatovici, Milosevici! Eram un copil. Îmi pare rău că n-am reușit să fac mai multe la națională, de unde am ieșit din circuit după instalarea lui Pițurcă. Dar eu am fost principalul vinovat, ceva s-a întâmplat cu mine, pentru că n-am mai atins niciodată forma pentru a reveni la lot.
Mi s-au detectat niște probleme cardiace, o ramură nu alimenta bine cordul. Am acceptat să joc pe semnătură, pentru că aveam o plăcere deosebită să fiu pe gazon. Nu te mai gândești la riscuri. Nu îmi era teamă de moarte, de nimic. Să mă fi oprit prin minutul 75 să mă întreb dacă fac infarct? Am avut șansă că m-a ajutat și corpul”, Cosmin Bărcăuan pentru Prosport
Cosmin, nu e niciun secret că ți-a plăcut viața, cu nebuniile ei. Ce preferai la chefuri? Vin alb, roșu, bere?
Tărie! Whisky cu Redbull, în special! Nu eram însă un mare consumator. Dar am fost mereu de principiul că atunci când ai treabă, te antrenezi, joci, ești focusat sută la sută, dar când e de distracție – te distrezi.
Prin cazinouri intrai cu câte 20.000 – 30.000 de dolari în buzunar, ca să fie treaba serioasă?
Nu depășeam 15.000-20.000 de dolari, fiindcă nu voiam să-mi provoc daune prea mari. N-ai cum să ieși pe plus la cazino. Acolo îți dă cu o mână și-ți ia cu zece. Te mai bucurai trei minute la vreun câștig și atât. Dar în 2005 am spus stop definitiv la băutură și la joucuri de noroc.
Ne plăcea să mergem prin cazinouri că se dădea mâncare gratis. Glumesc! Locul favorit era la Marriott. Acolo ne făceam veacul la ruletă”, Cosmin Bărcăuan pentru Prosport
Sincer, în câte meciuri strategice ai jucat în țară?
Niciunul! Dau scris. Eu sunt un tip loial, nu vând pe nimeni. Și cum să vând meciuri când la Craiova și la Dinamo trebuia să câștigi nonstop și-n amicale, că altfel lua foc țara! Niciodată n-am călcat în picioare tricoul pe care l-am îmbrăcat.
Urmează pentru națională meciurile din Kosovo și Elveția, în campania pentru Euro 2024. România oferă semne în ultimii ani că e o echipă tot mai fragilă.
Este fragilă. S-au tot încercat de-a lungul anilor schimburi de generații, diferiți selecționeri, dar n-a fost găsit drumul potrivit. Mă uit că același lucru se întâmplă și cu Grecia, care nu și-a mai revenit după Europeanul cucerit în 2004. Poate că afectează munca și faptul că naționala nu mai are timp să facă stagii mai îndelungate, să stea jucătorii mai mult timp împreună. Calendarul de azi nu mai permite așa ceva. Dar cred că România își va găsi liniștea și va obține calificarea de care suntem înfometați.
Sunt jucători din Liga 1 care-ți atrag atenția?
Mă uit mai mult la echipe, la sisteme, iar din acest punct de vedere îmi place foarte mult Farul lui Hagi. Se vede că acolo e un grup serios și se muncește ca la carte.
Ai trei copii, face vreunul sport?
Am un băiat de 22 de ani din prima căsătorie, care a încercat fotbalul, dar nu s-a ținut. Acum mai are câteva luni și termină școala pentru ofițeri de frontieră și va intra în pâine, cum se spune. Din a doua căsătorie mai am un băiat și o fată, ambii sunt focusați doar pe școală. Încerc să le ofer tot ce pot pentru a le asigura o bază în viață.
Care e cel mai bun mijlocaș central ofensiv al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER