Știrea zilei în Spania: Julian Alvarez!

Știrea zilei în Spania: Julian Alvarez!
Noi detalii despre situația lui Julian Alvarez la Atletico Madrid. Foto: Profimedia 30.08.2026

Julian Alvarez (26 de ani) a revenit la antrenamentele lui Atletico Madrid, deși a vrut să plece și să semneze cu FC Barcelona. El are contract cu madrilenii până în 2030.

Atacantul argentinian s-a reintegrat în lot după câteva zile complicate, în care a avut antrenamente separate.

Care e situația lui Julian Alvarez la Atletico Madrid

După victoria lui Atletico cu Sevilla, echipa lui Diego Simeone a revenit la pregătire, iar marea noutate a fost prezența lui Julian Alvarez alături de colegi. MARCA anunțase încă de sâmbătă că argentinianul este pregătit să revină în grup, iar duminică acest lucru s-a confirmat.

Atacantul lipsise două zile, apoi se antrenase individual alte două zile. De la meciul cu Villarreal, disputat pe Metropolitano, Julian Alvarez nu mai fusese alături de restul echipei în antrenamentele de grup.

Vineri, fotbalistul revenise deja la baza de pregătire, dar a urmat un plan personalizat, separat de colegi. Duminică, însă, Alvarez a fost din nou inclus în grup, participând la ședința condusă de Diego Simeone.

Revenirea vine cu doar două zile înainte de închiderea perioadei de transferuri. Presa iberică a numit situația „culebron Julian”, iar Atletico încearcă acum să își recupereze complet starul, în cazul în care acesta va rămâne la echipă.

Mateu Alemany transmisese deja, înaintea meciului de la Sevilla, că Atletico speră ca atacantul să revină rapid în programul normal și să fie disponibil pentru următoarea partidă din LaLiga.

„Sperăm să se reintegreze rapid și să fie în următorul meci de LaLiga”, a spus Mateu Alemany.

Julian Alvarez a fost criticat pentru ultimele declarații

Fostul internațional francez Christophe Dugarry l-a criticat în mod direct pe Julian Alvarez pentru modul în care a anunțat că vrea să plece din Madrid, pentru a ajunge la Barcelona.

„Jucătorul și anturajul său sunt niște idioți. Cum poți să spui «Vreau să părăsesc clubul»? E prost sau ce? Cel mai bun mod de a pleca nu e ăsta. Taci din gură, fii discret.

Un jucător care vrea să plece ar trebui să aibă voie să plece. Dacă nu, asta creează mai multe probleme decât orice altceva. De asemenea, cred că trebuie să existe respect din partea ambelor părți. Primul lucru pe care trebuie să-l faci când vrei să încerci să ajungi la un acord este să nu-ți disprețuiești fanii și clubul. Așa cum procedezi, ești complet pe lângă subiect și o să ți se întoarcă împotriva ta.

Puștiul ăla va trebui să muncească din greu. Și-a pus o bilă și un lanț la gleznă și o să-i fie greu să schimbe situația. Ce greșeală uriașă!”, a precizat fostul campion mondial cu Franța din 1998, la postul de radio RMC.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]