Ștefan Radu, pe cale să se transfere la Inter Milano! Când ar urma să aibă loc mutarea

Cosmin Olteanu
Ștefan Radu, pe cale să se transfere la Inter Milano! Când ar urma să aibă loc mutarea

Cunoscutul jurnalist Gianluca Di Marzio a vorbit despre posibilul transfer al lui Ștefan Radu la Inter Milano și a anunțat când s-ar putea perfecta.

În prezent, Ștefan Radu (34 de ani) este jucătorul lui Lazio Roma, echipă care l-a transferat, în vara lui 2008, de la Dinamo, pentru 4,75 de milioane de euro. Acesta urmează să-și încheie contractul, în această vară, cu formația din capitala Italiei.

Lazio a terminat sezonul, recent încheiat, pe locul 6 din Serie A.

Ștefan Radu, pe cale să se transfere la Inter Milano

Jurnalistul Gianluca Di Marzio susține că Ștefan Radu este tot mai aproape de un transfer la Inter. Acesta a dezvăluit că mutarea ar putea să se perfecteze în această săptămână.

„Radu se apropie tot mai mult de Inter. Aceasta ar putea fi o altă operaţiune care urmează să fie finalizată săptămâna aceasta”, a scris jurnalistul Gianluca Di Marzio, pe site-ul propriu.

Transferul lui Ștefan Radu la Inter nu pare o mutare utopică, având vedere că noul antrenor al campioanei Italiei este Simone Inzaghi, tehnician cu care românul are o relație foarte bună.

Ștefan Radu, implicat într-un scandal cu un agent din Italia

Ștefan Radu a avut o reacție categorică după ce agentul Vincenzo Morabitoa a lansat acuzații grave la adresa sa.

Vincenzo Morabito, un cunoscut agent din fotbalul italian, l-a acuzat pe Ștefan Radu de faptul că l-ar fi vorbit de rău pe Vedat Muriqi, atacantul lui Lazio.

„În ceea ce privește afirmația domnului Vincenzo Morabito, în cadrul emisiunii Report, de la Rai 3, mă văd nevoit să fac unele precizări. Niciodată nu am pus la îndoială valoarea coechipierului meu, Vedat Muriqi.

Resping ferm afirmațiile că l-aș fi discreditat pe acesta. Între mine și colegii de echipă nu există niciun diferend.

Un astfel de comportament nu îmi este familiar. Consider că declarațiile agentului mi-au afectat grav imaginea.

De aceea, le-am cerut avocaților mei să ia măsuri în consecință pentru a dovedi că aceste lucruri nu sunt reale”, a declarat Ștefan Radu, potrivit celor de la Corriere dello Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Când va avea 18 ani, trecem pe turbo”. STENOGRAME explozive despre metoda prin care Andrew Tate ar fi atras minore
Mediafax
Filmul tragediei în care Luca și Valentina și-au omorât fiica, apoi s-au SINUCIS. Ce a arătat autopsia
Cancan.ro
Cum se va reconfigura economia globală în doar câțiva ani și unde se plasează România
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum poți afla cât ai cotizat la pensia publică și când te poți pensiona. Noua platformă lansată de Casa de Pensii
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Descopera.ro
Un ieșean a cumpărat 318 grame de brânză de vacă din Carrefour. Ajuns acasă, a rămas fără cuvinte: Ce era în caserolă, de fapt
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania