Sponsorul lui Manchester City, amendat de SUA cu 504.000.000 de dolari pentru că a fentat legile împotriva spălării banilor

FOTO Profimedia 6 oct 2026

Nu doar Manchester City e implicată într-un scandal de amploare, ci și unul dintre sponsorii „cetățenilor”, care a primit o amendă astronomică din partea SUA.

Presa britanică a dezvăluit detalii despre problemele cu care se confruntă platforma de schimb de criptomonede care este și partenerul oficial al celor de la Manchester City.

OKX a primit o decizie drastică din partea instanței din New York care a amendat compania chineză cu 504 milioane de dolari pentru încălcarea reglementărilor privind combaterea spălării banilor.

Situație incredibilă la Manchester City: sponsorul amendat pentru că a fentat legile împotriva spălării banilor

OKX este partenerul oficial al celor de la City din 2022. Firma plătește, anual, peste 50 de milioane de dolari pentru a apărea pe tricourile „cetățenilor”.

Clubul e implicat într-un scandal uriaș de înșelăciune, la capătul căruia s-ar putea alege cu o amendă istorică. Pe lângă club, și unul dintre cei mai mari sponsori ai acestuia are probleme cu legea.

Firma condusă de miliardarul chinez Mingxing „Star” Xu, OKX, a fost implicată în scandaluri în întreaga lume, notează The Sun.

Potrivit instanței din New York, celebra companie de schimb de criptomonede „a facilitat tranzacții suspecte și provenite din activități infracționale în valoare de peste cinci miliarde de dolari”. În SUA, amenda s-a ridicat la 504.000.000 de dolari.

Anchete au fost în derulare în țări precum China, Coreea de Sud, Thailanda și Țările de Jos. Compania a operat ilegal în Canada, alegându-se cu o amendă de 1 milion de dolari.

Fondatorul companiei ar fi fost ținut „captiv” la Shanghai, în 2022, după ce investitorii din cadrul companiei l-au acuzat de fraudă. OKX și-a schimbat de mai multe ori numele din cauza unor dispute privind lichidările, iar utilizatorii s-au plâns de multe ori de pierderi substanțiale.

„De ce nu a rupt City relația, mai ales în condițiile în care sponsorizarea este supusă unei asemenea examinări? Este de necrezut că clubul ar continua în mod conștient parteneriatul cu o platformă de schimb de criptomonede promovată de teroriști și infractori.”, a precizat o sursă The Sun din cadrul fotbalului.

Controversata companie va apărea, în continuare, pe tricourile „cetățenilor” chiar și la meciurile următoare. Primul duel după pauza internațională va avea loc împotriva celor de la Liverpool.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla în situația clubului găsit la 114 din 115 capete de acuzare privind încălcarea regulamentelor financiare, în prioada 2009-2018.

Oficialii Emiratelor Arabe Unite sunt gata să ia măsuri draconice în cazul în care clubul care are investitori arabi va primi verdictul de vinovăție. Și-ar putea retrage investițiile de miliarde de lire sterline din Regatul Unit.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]