Se retrage Anglia de la Cupa Mondială? Liderii politici din Regat îi cer selecționerului Southgate să boicoteze turneul final. Theresa May a făcut primul pas: „Miniștrii și familia regală nu merg în Rusia”

Se retrage Anglia de la Cupa Mondială? Liderii politici din Regat îi cer selecționerului Southgate să boicoteze turneul final. Theresa May a făcut primul pas:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Otrăvirea lui Serghei Skripal în Marea Britanie a stârnit un imens scandal diplomatic între insulari și Rusia, iar presa internațională vorbește chiar de un posibil boicot al Angliei de la Cupa Mondială din 2018.

Premierul britanic Theresa May a anuțat în cursul zilei de miercuri că „niciun ministru sau membru al familiei regale nu va asista la turneul final din această vară”. Selecționerul Gareth Southgate nu ia în calcul să rateze Campionatul Mondial, președintele FA împărtășește ideea antrenorului, dar ministrul britanic de Externe e de altă părere.

Ministrul Boris Johnson, fostul primar al Londrei și unul dintre cei mai importanți susținători ai Brexit, a spus: „Participarea Angliei la Cupa Mondială ar trebui adusă în discuție”, conform Associated Press. Theresa May și-a continuat discursul tranșant la adresa Rusiei, în Camera Comunelor: „Nu există nicio altă concluzie decât că statul rus este vinovat de o tentativă de omor! Am oferit Rusiei șansa să furnizeze o explicație, însă ei nu au venit cu ceva credibil. Ne tratează cu dispreț și sarcasm. Nu vom tolera tentative îndrăznețe de acest gen de a ucide civili nevinovați pe teritoriul britanic”. 

Regulamentul FIFA este extrem de dur în privința unei echipe care decide să se retragă din cadrul unei competiții oficiale. Articolul 6 din regulamentul pentru Cupa Mondială din 2018 prevede toate situațiile în care o formație poate abandona. Sunt opt paragrafe în articolul respectiv. În primul se specifică faptul că toate echipele naționale care participă la Mondial sunt obligate să-și dispute partidele programate, până intervine o eventuală eliminare din turneu. Dacă o formație se retrage de la turneul final, este amendată cu 250.000 de franci elvețieni.

Dacă abandonul apare cu mai puțin de 30 de zile înainte de startul competiției, amenda se dublează. În paragraful 4 se specifică faptul că pe lângă contravenția respectivă, comisiile FIFA vor ancheta cazul și vor dicta sancțiuni suplimentare, printre care se află și excluderea de la următoarele competiții FIFA. Singura națională care s-a retras de la un turneu final este Iugoslavia, în 1992, dar atunci a fost vorba de Campionatul European, organizat de UEFA, iar cazul a fost unul excepțional. Izbucnirea Războiului civil din zonă a adus excluderea Iugoslaviei. Pe 30 mai 1992, în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a fost votată Rezoluția 757, conform căreia sportivii din Iugoslavia erau interziși la orice fel de întrecere sportivă. Danezii au venit de pe plajă și au cucerit trofeul.

Serghei Skripal, în vârstă de 66 de ani, a primit azil în Marea Britanie în anul 2010 după un schimb de agenți de spionaj efectuat între Statele Unite și Rusia. Skripal, fost colonel în serviciile secrete ruse, a fost condamnat în 2006 la închisoare, pentru spionaj în favoarea Marii Britanii. Agentul a fost găsit vinovat de legături cu Serviciul britanic de informații externe (MI6). Pe 4 martie, Serghei Skripal și fiica lui de 33 de ani, Iulia, au fost găsiți inconștienți în orașul Salisbury, situat la circa 100 de kilometri vest de Londra. Premierul Marii Britanii, Theresa May, a precizat că atacul neurotoxic care l-a vizat pe Skripal a fost comis cu o substanță de uz militar, „cel mai probabil” de către Rusia. Cei doi sunt internați în stare gravă, de la data respectivă până în prezent.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…