Bayern – Real Madrid e meciul în care fanii au avut parte de numeroase faze în doar 45 de minute, dar bavarezii au protestat la două din golurile oaspeților.
Real Madrid a început în forță returul din Germania. Arda Guler a reușit cel mai rapid gol al madrilenilor din Champions League (secunda 35). În centrul controverselor de la celelalte goluri s-a aflat arbitrul Slavko Vincic, un „talisman” al spaniolilor, care au câștigat 3 din cele 4 meciuri cu el la „centru”.
În doar 45 de minute de joc, Real Madrid a reușit să conducă pe tabelă de trei ori în fața bavarezilor. Au fost analizate cu mare atenție cele mai importante faze, iar verdictul este unul diferit față de decizia arbitrului sau VAR-ul.
La golul de 2-1, marcat de Arda Guler, faza care a condus la execuția magistrală a turcului ar fi fost destul de controversată. În minutul 27, Brahim Diaz a cedat într-un duel cu Konrad Laimer, iar centralul partidei a acordat lovitură liberă. Real s-a desprins pe tabelă grație execuției lui Arda Guler, dar verdictul specialiștilor este că a fost o decizie eronată a arbitrului.
„La marginea careului, Brahim Díaz s-a aruncat sub presiunea lui Konrad Laimer și a obținut o lovitură liberă inexistentă, ceea ce a enervat banca lui Vincent Kompany. Execuția ulterioară, realizată magistral de Arda Güler, s-a concretizat cu golul de 1-2 și egalarea la general”, notează sport.es.
brahim diaz diving pic.twitter.com/9vrVi7lS6B
— milann (@fcbmilan1) April 15, 2026
Golul 3 al madrilenilor a fost tot cu scandal. VAR-ul nu a intervenit deloc, spre surprinderea nemților. Vincic a luat o decizie greșită la faza premergătoare contraatacului spaniolilor la golul de 2-3, marcat de Mbappe. Rudiger l-a faultat pe Stanisic, fundașul acuzând o lovitură dură în stomac, dar faza nu a fost verificată la VAR, iar golul lui Mbappe a fost validat.
„Este surprinzător că VAR-ul nu a corectat decizia lui Vincic sau nu l-a trimis la monitor. În faza premergătoare contraatacului care a dus la golul de 2-3 marcat de Kylian Mbappe, Antonio Rudiger l-a faultat clar pe Stanisic, după ce acesta a pasat mingea, lovindu-l cu piciorul și apoi cu brațul în stomac. Fundașul a rămas la pământ, vizibil afectat de durere.”, au mai notat spaniolii.
Mirad el placaje que le mete Rudiger a Stanisic previo al gol de Mbappe
Ni una repetición nos han dado, la tienes que encontrar en Twitter😂
— nenn (fan) (@FCB_nenn) April 15, 2026