Liga Profesionistă de Fotbal din Spania a fost amendată cu 250.000 de euro în urma scandalului care a afectat peste 50.000 de utilizatori ai aplicației oficiale „La Liga”.
Potrivit The Guardian, aplicația activa automat microfonul pentru a afla dacă utilizatorul se află într-un bar unde meciuri din prima ligă spaniolă ar putea fi transmise ilegal, fără a avea licența necesară. Folosindu-se și de locația utilizatorilor, oficialii spanioli aflau dacă restaurantul sau barul respectiv are o licență plătită pentru astfel de meciuri de fotbal sau este o trasmisie piratată.
Agenția pentru Protecția Datelor din Spana (AEPD) a amendat Liga din Spania cu 250.000 de euro, după ce telefoanele a peste 50.000 de utilizatori au fost afectate, mai scrie sursa citată: „La Liga a comis o greșeală forte mare prin încălcarea protecției datelor, neinformând utilizatorii de activarea microfonului”.
Potrivit The Telegraph, strategia La Liga a dat roade, peste 600 de cazuri de transmisie ilegală fiind descoperite cu ajutorul aplicației oficiale. Într-un comunicat oficial, Liga Profesionistă de Fotbal din Spania anunțase că a avut pierderi de aproximativ 400 de milioane de euro anual din cauza celor aproximativ 60.000 de restaurante sau baruri care nu cumpără un abonament pentru a transmite în mod legal partidele din campionatul spaniol.
„Dezaprobăm total decizia această și considerăm că amenda este una incorectă. Credem că AEPD nu a depus îndeajuns de mult eforrt pentru a înțelege cum funcționează această tehnologie. Astfel, vom contesta această decizie pentru a arăta că am acționat legal și responsabil”, a fost reacția La Liga.