Presa din Italia a anunțat o mutare care a provocat imediat numeroase reacții. Aceștia au transmis că Ronaldinho ar fi semnat cu Ravenna și urma să joace în Serie C la 46 de ani.
Informația a fost prezentată inițial drept o revenire a brazilianului în fotbalul profesionist, însă realitatea era diferită.
Potrivit primelor informații, Ronaldinho ar fi ajuns la un acord cu formația condusă de Ignazio Cipriani, urma să participe la pregătirea de vară și să fie disponibil pentru stafful tehnic. Chiar fostul star de la Barcelona și AC Milan a transmis un mesaj care părea să confirme revenirea.
„Culori noi, același zâmbet. Abia aștept să dansez din nou cu mingea și să scriu o nouă poveste alături de Ignazio și de întreaga familie Cipriani. Fotbalul a fost întotdeauna o sursă de bucurie pentru mine și vreau să aduc același spirit la Ravenna”, a declarat Ronaldinho.
Ulterior, Ariedo Braida, vicepreședintele clubului italian, a clarificat situația. Ronaldinho nu va fi legitimat pentru sezonul următor din Serie C și nici nu va reveni oficial în fotbalul profesionist. Brazilianul va îmbrăca tricoul Ravennei doar într-un meci demonstrativ.
„Ronaldinho va participa la un meci amical alături de noi, dar nu va juca pentru Ravenna în Serie C în sezonul viitor. Are 46 de ani și mi-aș dori să mai poată juca. Dinho a fost un fenomen și un fotbalist extraordinar. Am avut o relație excelentă cu el încă din perioada petrecută la Milan, dar nu va evolua în Serie C alături de noi”, a explicat Braida.
Evenimentul va fi prezentat oficial pe 23 iunie, la Miami, când Ravenna își va dezvălui și noul echipament. Acțiunea va avea inclusiv o componentă caritabilă, fiind anunțată o donație către Street Soccer USA.
Ignazio Cipriani a descris acordul drept unul important pentru imaginea clubului, mai ales din punct de vedere al impactului pe care fostul Balon de Aur îl va aduce unui club din liga a 3-a din Italia.
„Să-l aducem pe Ronaldinho este ceva absolut extraordinar. A fost idolul meu, iar impactul său asupra fotbalului depășește cu mult ceea ce a realizat pe teren”, a spus conducătorul Ravennei.
Astfel, Ronaldinho va reveni pe teren la 46 de ani, dar numai pentru un meci demonstrativ.