Portarul echipei Veneția s-a remarcat în meciul cu Lecce, scor 1-1, partidă care a contat pentru etapa 31 din Serie A.
Portarul Ionuț Andrei Radu (27 de ani) a avut încă o prestație solidă pentru echipa sa, Veneția, care se luptă pentru salvarea de la retrogradare și pentru care fiecare punct câștigat contează enorm.
Radu a ajuns la opt meciuri în care a fost titular, în trei dintre acestea și-a păstrat poarta intactă, în celelalte încasând doar șase goluri.
Scorul meciului a fost deschis de echipa lui Ionuț Andrei Radu, în minutul 50, după ce fundașul Gallo a trimis mingea în propria poartă.
Lecce a egalat în minutul 65, prin golul marcat de căpitanul Baschirotto, dintr-o lovitură de cap.
Gazdele au fost aproape de a prelua conducerea, în minutul 84, printr-o dublă a lui Baschirotto, tot dintr-o lovitură de cap, însă Radu a plonjat și a respins în ultima clipă, iar punctul a rămas în contul celor de la Veneția.
Într-unul dintre interviurile de după partidă, căpitanul Baschirotto l-a felicitat pe portarul Ionuț Radu pentru modul remarcabil în care i-a apărat lovitura de cap.
„Am marcat un gol important pe care îl dedic acestei echipe, care luptă în fiecare zi și așa va face până la final.
Radu a fost bun. A produs un miracol la lovitura de cap prin care putam face dubla. Am crezut că marchez, dar a reușit să respingă”, a spus Federico Baschirotto, la microfonul DAZN, notează sport.ro. Căpitanul Lecce a subliniat că echipa sa ar fi meritat să câștige cele trei puncte puse în joc.
Pentru reușita sa din meciul cu Lecce, Ionuț Andrei Radu a fost notat cu 6,7, potrivit site-ului de SofaScore.
Veneția se află pe locul 19, cu 21 de puncte, acesta fiind penultimul din ierarhia Serie A, direct retrogradabil.
Ionuț Andrei Radu a fost portar pentru naționala de tineret Under 21, unde a jucat în 14 meciuri, iar în 2022, a debutat la naționala de seniori, unde a apărat în patru partide.
Ionuț Andrei Radu are o cotă de piață de 2,5 milioane de lei, potrivit celei mai recente actualizări a site-ului Transfermarkt.
Apogeul cotei sale de piață a fost atins în iunie 2019, când valora 15 milioane de euro, când evolua la Genoa, clubul unde Dan Șucu, om de afaceri român, este acționar majoritar.
Portarul Ionuț Andrei Radu este pe locul 19 între toți jucătorii din România.