„Revoluția soft a lui Chivu”. Corriere della Sera a dezvăluit cum a devenit românul stăpân peste vestiarul lui Inter

„Revoluția soft a lui Chivu”. Corriere della Sera a dezvăluit cum a devenit românul stăpân peste vestiarul lui Inter
Sursa: Profimedia, 17.07.2025

Cristi Chivu (44 de ani) a devenit un lider al vestiarului de la Inter Milano într-un timp foarte scurt, iar metodele prin care antrenorul român s-a impus au fost analizate și de jurnaliștii italieni de la Corriere della Sera.

În puținele săptămâni pe care le-a petrecut în fruntea băncii tehnice, Cristi Chivu a trebuit să rezolve, printre altele, și un conflict intern care părea cu nu mai are rezolvare. Este vorba despre cunoscuta dispută dintre Lautaro Martinez și Hakan Calhanoglu.

După Gazzetta dello Sport, publicația Corriere della Sera a remarcat și ea calitățile de lider ale lui Cristi Chivu. Cum s-a impus românul la Inter

Cristi Chivu a fost instalat în calitate de nou antrenor al lui Inter Milano la data de 9 iunie 2025, iar ulterior a avut parte de o perioadă foarte agitată.

„Nerazzurrii” au plecat în Statele Unite ale Americii pentru a lua parte la Campionatul Mondial al Cluburilor, iar rezultatul sportiv înregistrat peste ocean nu a fost tocmai satisfăcător. Inter a părăsit competiția în faza optimilor de finală, fiind eliminată fără drept de apel de brazilienii de la Fluminense, scor 0-2.

Însă, pentru antrenorul Cristi Chivu, mai greu de gestionat decât eșecul menționat a fost un conflict izbucnit în cadrul echipei. Căpitanul Lautaro Martinez l-a criticat public pe Hakan Calhanoglu și i-a solicitat turcului să plece de la Inter Milano. Au urmat numeroase reacții, inclusiv din partea conducerii, și părea că disputa izbucnită între cei doi fotbaliști nu va putea fi rezolvată pe cale amiabilă. Totuși, de nicăieri, Chivu i-a împăcat pe Martinez și Calhanoglu, care chiar s-au pozat împreună, cu zâmbetul de buze, înainte de reunirea echipei din vară.

„Chivu le-a transmis fotbaliștilor de la Inter că liderul este el”, a titrat Gazzetta dello Sport un material din finalul lunii iulie, în care a dezvăluit, printre altele, cum s-a impus românul atât de rapid la nivelul vestiarului.

Acum, jurnaliștii italieni de la Corriere della Sera au aflat și ei câteva detalii despre acest subiect și nu au ezitat să le prezinte publicului larg:

Chivu, de la intensitate la dialog. Revoluția soft a antrenorului de la Inter”, a titrat Corriere della Sera, titlul fiind preluat și de cei de la FCInternews.it.

Aparent, antrenorul român a alternat în interacțiunile pe care le-a avut cu noii săi fotbaliști. Dacă după episodul de la Mondialul Cluburilor a avut o ieșire considerată a fi destul de impulsivă, ulterior a încercat să le intre pe sub piele jucătorilor și să devină camaradul lor:

Cristi Chivu pare să fi moștenit abordarea tactică a lui Simone Inzaghi, dar metodele sale sunt oarecum diferite. Iată ce relatează Corriere della Sera. O revoluție blândă, dar nu una soft, moale. Cei care își petrec zilele la Pinetina (n.r. – baza de pregătire a lui Inter) relatează sesiuni diverse, de mare intensitate, care necesită gândire rapidă, pressing, dribling și verticalitate. Jucătorii sunt copleșiți, dar extrem de motivați. Chivu s-a reconectat cu ei prin întâlniri de grup și individuale. Astfel vrea să restabilească starea de calm după furtuna izbucnită la finalul Campionatului Mondial. Și totodată lucrează la reconstruirea triunghiului Lautaro-Calhanoglu-Thuram”, se mai arată pe FCInterNews.it.

Urmează mai multe jocuri de pregătire pentru Inter

Inter Milano are programat un joc amical cu Monaco, pe 8 august, după care le va întâlni pe Monza și Olympiacos, pe 12 și 16 august, în alte două partide de pregătire.

În schimb, prima confruntare oficială a sezonului 2025-2026 va avea loc pe 25 august, de la ora 21:45. În runda inaugurală din Serie A, Inter va primi vizita lui Torino.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania