Regula prin care UEFA revoluționează fotbalul! Ce ar urma să se întâmple imediat după finalul primelor 90 de minute

  • Publicat:
  • Actualizat:

UEFA pregătește o schimbare majoră în fotbalul mondial. Forul european dorește să renunțe la cele două reprize de prelungiri de câte 15 minute, iar ideea e susținută de Sir Alex Ferguson.

Ultimul summit al UEFa, ținut la Nyom, a pus și problema renunțării la cele 30 de minute de prelungiri de dinaintea executării penalty-urilor. Cum de-a lungul timpului au existat foarte multe meciuri decise în prelungiri, perioadă a jocului în care mulți dintre fotbaliști acuză probleme fizice sau oboseală, UEFA se gândește să renunțe la perioada de dintre fluierul de final al celor 90 de minute și executarea loviturilor de departajare.

Forul european ia în calcul să introducă noua regulă pentru toate meciurile din fazele eliminatorii ale competițiilor pe care le organizează, iar ideea e susținută din plin de Sir Alex Ferguson, ajuns, după retragerea din antrenorat, o voce importantă în cadrul organizației.

Fostul manager de la Manchester United consideră deranjante momentele în care jucătorii, măcinați de efortul depus în primele 90 de minute, se plimbă pur și simplu pe teren în cele două reprize de prelungiri și a oferit un exemplu concludent, ultima finală a Ligii Campionilor, dintre Real și Atletico: „Nu cred că ne place să vedem jucători epuizați în cele 30 de minute de prelungiri. Întotdeauna am simțit că loviturile de la 11 metri ar trebui să urmeze imediat după fluierul de final al celor 90 de minute. În finala Ligii Campionilor (n. red – Real Madrid – Atletico) am vazut jucători care se plimbau pe teren”, a spus legendarul antrenot scoțian.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile

Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României

S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic

Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan

BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?

O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă

EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA

Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei

Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări

Fumatul este INTERZIS la 5 m de altă persoană! Noua regulă intră în vigoare

Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”

Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi

E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier

Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…