Real Madrid își schimbă stadionul! Unde vor juca „galacticii” meciurile rămase din acest sezon

Real Madrid își schimbă stadionul! Unde vor juca „galacticii” meciurile rămase din acest sezon
  • Publicat:

La Liga se pregătește să-și redeschidă porțile la începutul lunii iunie, însă partidele se vor juca fără spectatori.

Astfel, Real Madrid a hotărât ca până la finalul sezonului să nu mai utilizeze stadionul „Santiago Bernabeu” și să evolueze, în meciurile de acasă, pe arena „Alfredo Di Stefano”, stadionul echipei a doua, Real Madrid Castilla. Decizia a fost luată pentru ca lucrările de renovare să fie finalizate în totalitate.

Campionatul se va relua cu Barcelona lider, catalanii având 58 de puncte, în timp ce Real Madrid este pe locul secund, la doar două puncte distanță de rivală. Podiumul este completat de către Sevilla, cu 47 de puncte.

La momentul redactării articolului, în Spania erau raportate 268.143 de cazuri de infectare cu coronavirus și 26.744 de decese.

Real Madrid își schimbă stadionul

„În acest moment, vom termina sezonul acolo, dar cel mai probabil îl vom incepe acolo și pe următorul”, a declarat un oficial de la Real Madrid, pentru Mundo Deportivo.

Bundesliga reîncepe săptămâna aceasta

Campionatul din Germania își redeschide porțile începând cu data de 16 mai. S-a hotărât inclusiv când se va disputa derby-ul Germaniei, Borussia Dorrtmund – Bayern Munchen. Acesta va avea loc pe 26 sau 27 mai, însă, din păcate, „Der Klassiker” nu va mai fi animat de ultrașii fanatici ai ambelor echipe, din cauza pandemiei de coronavirus care a lovit aproape întreg mapamondul.

Clasamentul din Bundesliga este condus de Bayern Munchen cu 55 de puncte obținute după 25 de partide jucate, cu patru lungimi peste ocupanta locului secund, Borussia Dortmund.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele