Răzvan Marin n-a mai suportat statutul de rezervă eternă la Cagliari și a decis să părăsească fotbalul italian și să se transfere în Grecia, la AEK Atena.
Jurnaliștii greci anunță că internaționalul român ar fi ajuns la un acord pentru un contract pe trei sezoane cu rivala la titlu a lui Răzvan Lucescu, iar acum se mai așteaptă ca și cele două cluburi să ajungă la un consens.
Din titular de drept, Răzvan Marin a ajuns rezervă eternă la Cagliari. Mijlocașul n-a mai suportat statutul ingrat în care se află, după cinci ani de Italia, și a luat decizia să părăsească Peninsula și să se transfere în Grecia, la AEK Atena, unul dintre granzii campionatului elen.
Publicația gazzetta.gr anunță că internaționalul român ar fi ajuns la o înțelegere pentru un contract pe trei ani cu rivala la titlu a lui Răzvan Lucescu. Acum se mai așteaptă ca și cele două cluburi să ajungă la un numitor comun în privința sumei de transfer.
Se pare că, gruparea elenă a făcut o primă propunere în valoare de 1.000.000 de euro, iar acum se așteaptă un răspuns final din partea „sarzilor”. Sursa citată anunță că negocierile sunt în stadiu avansat, iar mutarea ar putea deveni oficială în următoarele ore.
„Marin a ajuns la un acord pentru un contract pe trei ani cu AEK, iar galben-negrii sunt acum în discuții avansate cu Cagliari pentru a ajunge la un acord final. Potrivit informațiilor din Italia, oferta pe care AEK a făcut-o către Cagliari este de aproximativ 1 milion de euro, însă acest lucru nu a fost confirmat până în prezent”, au scris jurnaliștii de la sursa menționată mai sus.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F07%2FOlimpiu-Morutan-prezentat-la-noua-echipa-%E2%80%9EVin-cu-ambitii-mari-1400x932.jpg)
Conform ultimelor informații din presa elenă, Răzvan Marin va câștiga la AEK Atena același salariu ca la Cagliari, aproximativ un milion de euro pe sezon.
AEK Atena vrea să rezolve rapid aducerea lui Răzvan Marin, pentru a-l avea disponibil la returul cu Hapoel Beer Sheva din turul doi preliminar din Conference League, de joia viitoare.
Răzvan Marin ar fi al treilea jucător român care ajunge în campionatul elen în aceste zile, după Olimpiu Moruțan la Aris Salonic și Andrei Ivan la Panserraikos.