Răzvan Lucescu, strigăt de disperare înaintea partidei din Europa League: „Mă simt ca și cum aș fi la închisoare”

Răzvan Lucescu, strigăt de disperare înaintea partidei din Europa League: „Mă simt ca și cum aș fi la închisoare”
Foto: Mediafax foto

Răzvan Lucescu a răbufnit în cadrul conferinței de presă înainte de penultima partidă din Europa League.

Antrenorul român a fost protagonistul unui incident în urma căruia s-a ales cu o pedeapsă drastică în Grecia. De la excluderea antrenorului, PAOK a suferit mai ales în campionat, unde a ajuns pe locul 4, iar Răzvan Lucescu a precizat că se simte ca și cum ar fi la închisoare.

Răzvan Lucescu, afectat de problemele din Grecia: „Nu pot trece ușor peste această pedeapsă”

În luna decembrie, Răzvan Lucescu și alți membri din echipă au avut o altercație cu fanii echipei AEK, chiar în parcarea stadionului. Imaginile au ajuns și la Comisia de Disciplină, astfel că românul a primit o pedeapsă drastică: suspendare timp de 4 luni. Lucescu a făcut recurs și a scăpat doar cu o suspendare de 1 lună și 15 zile.

Înaintea duelului cu Slavia Praga, Răzvan Lucescu a vorbit din nou despre ce i s-a întâmplat și consideră că i s-a făcut o mare nedreptate. El nu poate trece prea ușor peste această pedeapsă simțindu-se de parcă ar fi la închisoare, dat fiind faptul că nu are voie să asiste la meciurile echipei sale.

„Excluderea mea ne-a provocat o mare problemă. De ce am fost suspendat, e o altă poveste. Nu voi uita niciodată ce s-a întâmplat și cum am acceptat această pedeapsă. Nu voi trece ușor peste ea. Satisfacția mea e că am luptat, nu ne-am predat. PAOK a cucerit patru titluri de campioană în aproape 100 de ani de istorie, iar două dintre ele în ultimii șase ani, ceea ce nu e ușor deloc. În această situație, fiind suspendat, mă simt ca și cum aş fi la închisoare”, a declarat antrenorul, la conferința de presă.

Situație incertă pentru Răzvan Lucescu la PAOK: grecii riscă eliminarea din cupele europene

Pentru PAOK sezonul e aproape compromis după ce a fost eliminată din Cupa Greciei și în campionat este abia pe locul 4. De asemenea, în Europa League, echipa lui Lucescu jr. are nevoie de toate cele trei puncte din confruntarea cu Slavia Praga pentru a nu risca să piardă primele 24 de poziții din clasament. În cazul unui eșec, PAOK este în proporție de 90% eliminată, urmând un ultim duel cu Real Sociedad, formație care se luptă să prindă primele 8 poziții din clasament pentru a evita play-off-ul.

Și FCSB este angrenată în competițiile europene. Roș-albaștrii se vor duela, joi seară, cu Qarabag, iar o victorie le-ar asigura în proporție de 100% calificarea în fazele superioare ale competiției. FCSB a câștigat duelul cu PAOK din Europa League, 1-0, chiar la greci acasă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Galatasary îi spune „adio” lui Mauro Icardi: „O astfel de iubire este de neuitat”
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cauza reală a morții lui Gabi Mureșan! Au venit rezultatele autopsiei. Fostul fotbalist a decedat din cauza ASTA
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Ceva uimitor se întâmplă în corp atunci când bei cafea regulat
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Noua Dacia Spring, surprinsă în teste în România. Primele imagini cu viitorul model electric de 18.000 de euro
Promotor.ro