Răzvan Lucescu insistă pentru transferul lui Younes Belhanda, fotbalist care ar putea să ajungă la Al Hilal. Turcii de la Fanatik au vorbit de un salariu de 5 milioane de euro pentru fotbalistul lui Galatasaray, însă Al Hilal a plusat și are de gând să pună pe masă nu mai puțin de 8 milioane de euro.
Ajuns la 30 de ani, Younes Belhanda poate fi jucătorul care să facă diferența pentru echipa lui Răzvan Lucescu. Belhanda n-ar fi singurul nume mare de la Al Hilal, care îi mai are în lot pe Sebastian Giovinco, dar și pe francezul Bafetimbi Gomis.
Format de Montpellier, marocanul a debutat în Ligue 1 în 2009, iar apoi a urmat transferul la Dinamo Kiev, în 2013. Gruparea din Ucraina l-a împrumutat la Schalke și la Nice, pentru ca Belhanda să semneze în 2017 cu Galatasaray.
Younes Belhanda a fost campion în Ligue 1, într-un sezon de vis pentru Montpellier, care a produs marea surpriză în Franța în sezonul 2011-2012, terminând peste PSG în clasament. Fotbalistul dorit de Lucescu a marcat de 12 ori și a fost coleg cu Olivier Giroud, care a fost și golgheterul campionatului (21 de goluri).
Apoi, Belhanda a fost campion de două ori și cu Dinamo Kiev, iar liga din Turcia a câștigat-o tot în două rânduri. Cu Galatasaray a mai luat însă și Cupa, respectiv Supercupa Turciei. Anul trecut, mijlocașul a avut un conflict cu suporterii celor de la Galata, în Liga Campionilor, astfel că fanii n-ar fi foarte deranjați de plecarea lui Belhanda la Al Hilal.
Younes a mai fost împrumutat în Germania și Franța, la Schalke și Nice.
Răzvan Lucescu are planuri mari și a atras atenția după ce echipa sa a fost la Campionatul Mondial al Cluburilor în 2019, competiție câștigată de Liverpool.
Ajuns la 51 de ani, Lucescu o antrenează pe Al Hilal din 2019, echipă cu care a cucerit Liga Campionilor Asiei.