Ce debut pentru Răzvan Lucescu în Qatar! Echipa românului avea 3-0 la pauză

Ce debut pentru Răzvan Lucescu în Qatar! Echipa românului avea 3-0 la pauză
Debut Razvan Lucescu la Al-Sadd. FOTO Sport pictures

Răzvan Lucescu a făcut spectacol la debutul în campionatul din Qatar cu Al-Sadd.

Echipa pregătită de fostul selecționer al României a reușit să marcheze de trei ori în startul sezonului competițional și s-a impus cu scorul de 3-1 în fața celor de la Al-Ahli Doha.

Un nou început cu dreptul pentru Răzvan Lucescu: Al-Sadd, demonstrație de forță în campionat

La finalul a cinci sezoane petrecute în Grecia la PAOK, Răzvan Lucescu a acceptat o nouă provocare departe de continentul european. Cunoscutul antrenor român a ajuns la Al-Sadd, echipă care a făcut instrucție în prima etapă de campionat.

Akram Afif a deblocat rapid tabela în confruntarea cu Al-Ahli Doha. În minutul 35, Giovani a ratat o lovitură de pedeapsă. Cu un minut înainte de pauză, Claudinho a mărit diferența pe tabelă. Pedro Miguel a mai punctat pentru echipa românului în al șaselea minut de prelungiri.

La revenirea de la cabine, Al-Sadd nu a mai forțat și și-a apărat avantajul din prima repriză. În minutul 80, adversarii au punctat prin Erik Esposito din penalty.

La Al-Sadd, Răzvan Lucescu are o misiune dificilă deoarece a preluat cel mai titrat club din Qatar. Este dublu câștigător al Ligii Campionilor Asiei, iar pe plan intern are 19 titluri. Pe la formația qatareză au mai trecut Ilie Balaci (2001-2002) și Cosmin Olăroiu (2009-2010).

A cucerit primul trofeu cu Al-Sadd

La doar o lună de la preluarea noii echipe, Răzvan Lucescu a reușit să obțină un trofeu. Cupa Al Ahrar a rămas la formația qatareză după ce a trecut de algerienii de la Mouloudia pe stadionul Jassim Bin Hamad, cu 2-0.

Tehnicianul în vârstă de 57 de ani a semnat un contract valabil pe două sezoane și va încasa nu mai puțin de 3.5 milioane de dolari pe sezon.

Obiectivul numărul 1 la Al-Sadd este câștigarea Ligii Campionilor Asiei. În campionat se va confrunta cu un alt român, Cosmin Olăroiu, antrenorul celor de la Al-Arabi.

Plecarea de la PAOK, echipă la care a scris istorie, nu a fost tocmai așa cum și-ar fi dorit Lucescu jr.

„Sunt fericit pentru ceea ce am realizat la PAOK, pentru momentele fantastice și pentru trofeele câștigate împreună. Singurul regret este că mi-aș fi dorit un alt mod de a-mi lua rămas-bun de la fani”, a spus Răzvan Lucescu.

De-a lungul carierei, a mai antrenat Rapid, Brașov, El-Jaish, Petrolul, Xanthi, Al-Hilal, PAOK și naționala României. Ca jucător, a evoluat doar în campionatul intern la Rapid, Sportul Studențesc, Progresul, FC Brașov și FCM Bacău.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]