Presa din Italia a anunțat o răsturnare de situație cu transferul lui Dennis Man (26 de ani) de la Parma la Olympiacos Pireu, campioana și deținătoarea Cupei din Grecia.
Cele două cluburi ar fi discutat în ultimele săptămâni despre o mutare a românului, însă negocierile nu au avansat din cauza prețului inițial solicitat de gruparea din Serie A.
În a doua jumătate a lunii iulie, Parma ar fi început să negocieze transferul lui Dennis Man la Olympiacos pentru o sumă vehiculată de sub 10.000.000 de euro.
Mutarea părea să reprezinte un pas înainte pentru cariera internaționalului român, având în vedere că formația campioană din Grecia este calificată direct în faza principală din Liga Campionilor, însă discuțiile nu au mai avansat.
Motivul? S-a vehiculat că Dennis Man a ratat transferul la Olympiacos din cauza prețului prea piperat solicitat de Parma. Aparent, gruparea din Serie A nu ar fi dorit să scadă mult sub 10.000.000 de euro cu suma, iar grecii au considerat că afacerea nu este una benefică pentru ei. În ceea ce privește oferta făcută de Olyimpacos, aceasta s-ar fi situat în jurul a 8.000.000 de euro.
După câteva zile bune de liniște, jurnaliștii italieni de la Europa Calcio au venit cu noi detalii și au prezentat o informație importantă. Parma ar fi acceptat să îi scadă prețul lui Man la doar 8 milioane de euro, astfel că negocierile cu grecii de la Olympiacos ar putea intra într-o nouă fază:
Contractul lui Dennis Man cu Parma expiră în 2027, însă clubul este dispus să-l cedeze pentru 8 milioane de euro – exact suma oferită de Olympiacos. După un sezon pozitiv, extrema născută în 1998 pare pregătită să schimbe echipa și să înceapă o nouă aventură într-un mediu competitiv, dar mai potrivit pentru dezvoltarea sa. Totul va depinde de următoarele ore, dar direcția este clară”, au informat italienii de la Europa Calcio.
În ciuda celor precizate de italieni, negocierile sunt încă departe de a ajunge în momentul final. Cele două cluburi trebuie să cadă de acord cu privire la felul în care se va face plata pentru internaționalul român și, mai important, Dennis Man va trebui să își negocieze salariul, prin intermediul reprezentanților săi, în eventualitatea în care Parma și Olympiacos bat palma definitiv.
Iar în privința remunerației lui Man, lucrurile nu vor fi simple. Potrivit unul clasament recent publicat de Transfermarkt, fotbalistul român este cel mai bine plătit fotbalist de la Parma, cu un salariu anual de 1.900.000 de euro.
Top 5 salarii de la Parma:
Actualul contract semnat între Dennis Man și Parma va expira la data de 30 iunie 2027.