„A provocat HAOS!”. Italienii au dat verdictul despre românul rămas vis interzis pentru Daniel Pancu

Florentin Dincă
„A provocat HAOS!”. Italienii au dat verdictul despre românul rămas vis interzis pentru Daniel Pancu
Rares Ilie a debutat la Mantova in succesul cu Lazio din Cupa Italiei. Foto: Profimedia 17.08.2026

Cu românul Rareș Ilie folosit din primul minut, Mantova a dat mare lovitură în Cupa Italiei și a eliminat-o pe Lazio, scor 2-0, romanii fiind finaliști în această competiție în sezonul trecut.

Mijlocașul ofensiv român, dorit enorm la Rapid de Daniel Pancu, a fost lăudat de jurnaliștii italieni după ce a provocat haos în apărarea echipei pregătite de Gennaro Gattuso.

Presa italiană a tras concluzia despre Rareș Ilie după Lazio – Mantova 0-2 în Cupa Italiei

Rareș Ilie a fost titular la debutul pentru Mantova în meciul cu Lazio din 32-imile de finală ale Cupei Italiei. Trupa românului a detonat bomba și le-a eliminat pe gazde, scor 2-0, după golurile lui Francesco Ruocco (75) şi Ismael Cajazzo (90+7).

Internaționalul tricolor a jucat până în minutul 56, fiind schimbat cu Davide Bragantini, și fost remarcat de presa peninsulară după ce acțiunile sale au provocat panică în apărarea echipei gazdă, nimeni alta decât finalista competiției în stagiunea trecută.

Pentru prestația cu Lazio, cei de la Tuttomercatoweb i-au acordat românului calificativul 6.5. „Periculos cu loviturile de cap, îl obligă pe Mandas să facă o paradă providențială. Mereu în mișcare, el provoacă haos în apărarea echipei Lazio”, a scris sursa citată.

Foto: Mediafax Foto

Reacția lui Gennaro Gattuso după umilința de pe „Olimpico”

Gennaro Gatusso a preluat-o pe Lazio în această vară, însă debutul său pe banca romanilor a fost un adevărat coșmar, pe care nimeni nu-l anticipa.

La finalul jocului, fostul selecționer al naționalei Italiei, dat afară de la prima reprezentativă după ratarea calificării la Campionatul Mondial în fața Bosniei, a luat asupra sa vina eșecului rușinos, le-a cerut scuze fanilor și le promite acestora că jucătorii vor munci mult mai mult pentru a trece peste această umilință fără margini.

„Este o lovitură grea. Îmi asum responsabilitatea și îmi pun fața la bătaie, pentru că așa este corect, dar acum trebuie să tăcem și să muncim. Ne asumăm responsabilitatea. Știam însă că, așa cum ți-am spus și zilele trecute, mai avem încă foarte mult de lucru. Este normal ca, în acest moment, să doară.

Trebuie să ne cerem scuze pentru că, așa cum ai spus foarte bine, această echipă a jucat o finală în urmă cu trei luni. Am fost eliminați de o echipă din Serie B și ne asumăm responsabilitatea.

Dar mergem înainte și, cu siguranță, vom fi alături de acești băieți. Așa cum am spus de foarte multe ori de când sunt aici, ei dau totul, dar asta nu e suficient”, a declarat Gattuso, conform sursei menționate mai sus.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]