Alexander Ceferin le-a răspuns criticilor săi, folosind echipa San Marino, adversara României în preliminariile Cupei Mondiale, ca exemplu împotriva Superligii.
Președintele UEFA a lăudat noul format al Ligii Campionilor din acest sezon, pe care îl consideră un real succes, și a criticat, fără a menționa însă, proiectul Superligii, dorit de marile cluburi europene.
În cadrul congresului UEFA de la Belgrad, Alexander Ceferin s-a declarat mândru față de starea actuală a fotbalului european, subliniind că audiențele record înregistrate la Campionatul European și Liga Campionilor demonstrează popularitatea și aprecierea acestui sport.
„Ei vor să dezbine şi să distrugă, noi vrem să unim şi să construim. Ei spun că doar cei mai buni ar trebui să joace împotriva celor mai buni, iar noi am văzut câştigători care dovedesc contrariul: Atalanta şi Olympiakos au fost campioni, San Marino a câştigat meciuri”, a spus președintele UEFA, potrivit as.com.
„Fără a menţiona vreodată Superliga, el şi-a exprimat unele îndoieli cu privire la noua propunere de competiţie europeană în discursul său la Congresul UEFA”, au notat jurnaliștii de la sursa citată anterior.
Potrivit acestuia, noul format al Ligii Campionilor a fost un real succes. „Noul nostru format a atras mai mult interes. Unii oameni au spus că îşi va pierde atractivitatea. Dimpotrivă. Nu ştiu dacă unii oameni cred în ficţiune sau în date, în basme, dar ei continuă să spună că fotbalul este în criză”, a spus Alexander Ceferin, la Congresul UEFA de la Belgrad, potrivit publicației menționate mai sus.
Președintele Alexander Ceferin a declarat că UEFA nu va ceda în fața nimănui. „O audienţă în criză? Nu. Am avut audienţe fără precedent. Campionatul European a atras 5 miliarde de telespectatori. Au fost 230 de milioane de fani pe stadioane în timpul turneelor noastre. Cum poţi spune că fotbalul este bolnav sau în criză? Cinicii şi oportuniştii sunt cei care sunt în criză.Vă mulțumim pentru sprijinul dumneavoastră constant. La UEFA, noi nu ameninţăm şi nu intimidăm pe nimeni. Nu cedăm în faţa nimănui. La UEFA, confruntările au loc doar pe teren”, a conchis acesta.