„Prefer să dispari sau să îți tragi un glonț în cap”. Au apărut înregistrările dintre impresară și soțul ei milionar

„Prefer să dispari sau să îți tragi un glonț în cap”. Au apărut înregistrările dintre impresară și soțul ei milionar
SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 24 ianuarie 2025

Mauro Icardi (31 de ani) și Wanda Nara (38) sunt în plin proces de divorț, după ce în vara trecută au decis oficial să se separe, iar în presa internațională au apărut câteva înregistrări proaspete dintre cei doi.

În acestea, impresara poate fi auzită cum îi spune milionarului de la Galatasaray Istanbul să dispară și să își tragă „un glonț în cap”.

Mauro Icardi și Wanda Nara au ajuns să se urască reciproc! Ce înregistrări dintre cei doi s-au scurs în presa internațională

Mauro Icardi și Wanda Nara au decis oficial să se separe în vara anului 2024, iar la câteva săptămâni după a început și procesul lor de divorț.

Așa cum era simplu de anticipat, despărțirea nu a fost și nu este una simplă. Wanda Nara l-a acuzat pe Mauro Icardi de violență domestică, iar nici până în acest punct, divorțul nu a fost încheiat.

Între timp, Mauro Icardi pare că și-a refăcut viața pe plan sentimental și a confirmat public că are o relație cu Maria Eugenia „La China” Suarez (32 de ani), artistă și model din Argentina.

Iar cu ocazia acestei dezvăluiri făcute de Mauro Icardi, în presa argentiniană au apărut, de asemenea, noi informații. Pe scurt, câteva înregistrări telefonice purtate între Wanda Nara si Mauro Icardi au ajuns într-o redacție, iar acestea au fost prezentate publicului larg. Printre altele, Wanda Nara poate fi auzită cum îi spune fotbalistului de la Galatasaray să dispară definitiv din viața ei și a fiicelor lor și să își tragă „un glonț în cap”:

S-a dus la baie plângând pentru că i-ai spus că nu mai vii mâine (n.r. – una dintre fiicele lui Mauro Icardi, după ce a aflat că tatăl nu mai vine la aniversarea ei). Dacă nu vrei să vii, spune-i în față: «Nu vin! Hai, am altă familie!». Și cu asta, basta! Prefer să dispari sau să îți tragi un glonț în cap și gata, ca să nu le mai stricăm viețile. În fiecare zi asta faci, le strici viețile”, i-a spus Wanda Nara lui Mauro Icardi, citată de spaniolii de la Sport.es.

A distrus-o și pe noua iubită a lui Icardi

În cadrul aceleiași discuții telefonice, Wanda Nara a atacat-o și pe Maria Eugenia „La China” Suarez, noua iubită a lui Icardi, care aparent a dorit să îi ureze „La mulți ani” fiicei fotbalistului.

Ai pus-o pe proasta aia să îi spună la mulți ani? Ce crezi că înseamnă proasta aia pentru fiicele mele? Nu înseamnă și nu va însemna niciodată nimic! Chiar și dacă de vei căsători cu ea și veți avea copii împreună, pentru fetele mele vor fi fiicele unei prostituate care le-a ruinat familia”, a mai tunat Wanda Nara, în convorbirea telefonică pe care spaniolii au preluat-o din presa argentiniană.

Wanda Nara și Mauro Icardi au împreună două fete, anume Francesca (8 ani) și Isabella (7 ani).

Potrivit dosarului de divorț care îi are în prim-plan pe cei doi, Wanda Nara și Mauro Icardi se judecă pentru bunuri comune în valoare de aproximativ 60.000.000 de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania