Un star al baschetului mondial, amintiri memorabile cu Pele: „Nu m-am gândit că îl voi întâlni!” Reacția senzațională pe care a avut-o

Un star al baschetului mondial, amintiri memorabile cu Pele: „Nu m-am gândit că îl voi întâlni!” Reacția senzațională pe care a avut-o
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pele a fost cu adevărat un nume imens în lumea sportului, dovadă că și starurile din afara fotbalului au amintiri memorabile cu fostul mare jucător brazilian.

Magic Johnson, unul dintre sportivii care au făcut senzație în NBA, și-a adus aminte de momentul în care l-a întâlnit pe Pele, chiar în Brazilia.

Edson Arantes do Nascimento, cunoscut sub numele de Pele, a petrecut o lună la Spitalul Albert Einstein din Sao Paulo până la moartea sa, pe 29 decembrie, din cauza insuficienţei renale şi cardiace, bronhopneumoniei şi a unui adenocarcinom de colon, potrivit certificatului de deces publicat de presa din Brazilia.

Magic Johnson, amintiri memorabile cu Pele: „Nu m-am gândit că îl voi întâlni!”

În 1995, Magic Johnson a ajuns în Brazilia, acolo unde Pele i-a oferit un autograf pe o minge de fotbal. Iar fostul mare baschetbalist a fost extrem de încântat de întâlnirea cu brazilianul care a scris istorie la Santos.

„Am fost atât de încântat să fiu felicitat la un meci de fotbal din Brazilia de către Pele. Niciodată, în cele mai fericite vise ale mele, nu m-am gândit că îl voi întâlni. Să fiu alături de el în țara lui natală a fost unul dintre cele mai speciale momente din viața mea”, a scris Magic Johnson, pe rețelele de socializare, în ziua în care sute de mii de oameni participă la funeraliile lui Pele.

Ajuns la vârsta de 63 de ani, Magic Johnson a fost unul dintre cei mai valoroși sportivi din istorie. Acesta a fost campion în NBA de cinci ori: 1980, 1982, 1985, 1987 și 1988. Toate aceste performanțe au fost reușite pe vremea când juca la Los Angeles Lakers.

Apusul Regelui Pele, evenimentul începutului de an 2023, este transmis LIVE de ProSport, din Brazilia. Echipa formată din Carmen Mandiş (reporter) şi Ştefan Petre (operator) se află deja în oraşul din care o planetă întreagă îşi ia adio de la Pele, cel care a fost probabil cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor. Ceremonia funerară şi cum se pregăteşte Brazilia să trăiască fără cel mai important idol al ei din ultimii 100 de ani puteți afla din corespondențele trimişilor ProSport la fața locului. Publicația noastră mulțumeşte pentru sprijinul acordat celor de la Explorado.ro şi NETBET.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
UNGURII vor să schimbe regulile în toată Europa. Se PREGĂTEȘTE deja decizia: Trebuie să încetăm
UNGURII vor să schimbe regulile în toată Europa. Se PREGĂTEȘTE deja decizia: Trebuie să încetăm
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…