Pas mare în carieră pentru Thierry Henry! Legenda lui Arsenal îi va antrena pe „diavolii roșii”

Redactor:
Andru Nenciu
Pas mare în carieră pentru Thierry Henry! Legenda lui Arsenal îi va antrena pe
  • Publicat:
  • Actualizat:

Thierry Henry, fostul fotbalist ajuns la 39 de ani, va fi noul antrenor secund al lui Roberto Martinez la naționala Belgiei. Vestea numirii francezului în staff-ul „diavolilor roșii” a fost anunțată oficial de Asociația Regală Belgiană de Fotbal.

Henry aduce cu el ceva complet diferit. Este persoana care a fost pusă în situația de a fi implicată în dezvoltarea mentalității unei echipe. A făcut asta cu echipa națională a Franței, atunci când a ajuns în 1996, pe care a condus-o spre titlul mondial în 1998„, și-a motivat alegerea făcută președintele federației, Chris Van Puyvelde.

Legenda lui Arsenal va avea ocazia să lucreze cu un antrenor apropiat de vârsta sa la naționala Belgiei. Roberto Martinez (43 de ani) a fost numit pe banca tehnică a naționalei pe 3 august 2016, iar spaniolul a dorit ca Henry să se alăture noului său proiect. Înainte de a prelua naționala Belgiei, Martinez a mai antrenat: Swansea, Wigan și Everton.

Fostul atacant francez a acceptat oferta venită de la naționala Belgiei, după ce în iulie a încetat colaborarea cu Arsenal, acolo unde antrena echipa U18. Arsene Wenger s-a declarat nemulțumit de aparițiile lui Henry în televiziune, activități care îi ocupau prea mult timp francezului, în detrimentul echipei pe care o antrena.

Belgia va avea parte în preliminariile Campionatului Mondial din Rusia, din 2018, de o grupă accesibilă din care mai fac parte: Gibraltar, Bosnia, Grecia, Estonia și Cipru.

Articol scris de DAN MIREA

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat acea bucată de intestin'
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele