Parma, mesaj în limba română pentru Dennis Man, după primul gol în Serie A: „Pură pasiune!”

Parma, mesaj în limba română pentru Dennis Man, după primul gol în Serie A: „Pură pasiune!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dennis Man a marcat primul său gol în Serie A, în remiza dintre Benevento și Parma, 2-2. Cei de la Parma au avut un mesaj special, în limba română, după reușita de senzație a lui Man.

Dennis Man (22 de ani) a fost transferat de Parma, în luna ianuarie a acestui an, de la FCSB, pentru 13 milioane de euro. Acesta a semnat un contract valabil până în 2025 cu formația italiană.

Parma se află pe locul 19 din Serie A, cu 20 de puncte obținute după 29 de meciuri jucate.

Parma, mesaj în limba română pentru Dennis Man, după primul gol în Serie A

Dennis Man a restabilit egalitatea, pe stadionul „Ciro Vigorito”, în minutul 43 cu un gol superb. După reușita spectaculoasă a fostului jucător de la FCSB, Parma a postat, pe contul de Twitter, un mesaj, în limba română, pentru acesta.

„Pură pasiune”, au scris cei ce la Parma, într-o postare pe Twitter, alături de două fotografii cu Dennis Man și Valentin Mihăilă.

Filippo Inzaghi, lasat fără cuvinte de golul lui Dennis Man

Antrenorul lui Benevento a numit „impresionantă” reușita lui Dennis Man din meciul cu Benevento. Acesta susține că echipa sa nu a avut cum să evite golul marcat de internaționalul român.

În plus, Inzaghi a apreciat-o pe Parma, asta deși riscă să retrogradeze, la finalul sezonului.

„La golul egalizator, Cornelius a fost imbatabil în duelul aerian, iar Man a avut o execuție impresionantă pe urmărirea balonului. E vorba de calitatea adversarului, nu am avut ce să facem. Dacă Serie A ar fi început acum, Parma s-ar fi luptat pentru cu totul alte obiective. E o echipă foarte bună”, a declarat Inzaghi, într-o conferință de presă, conform Parmalive.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen