Oficial de la Parma, declarație neașteptată despre Dennis Man și Valentin Mihăilă: „Sunt fundamentali pentru proiectul clubului!”

Oficial de la Parma, declarație neașteptată despre Dennis Man și Valentin Mihăilă: „Sunt fundamentali pentru proiectul clubului!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Javier Ribalta, director corporate al Parmei, a dezvăluit faptul că Dennis Man și Valentin Mihăilă sunt fundamentali pentru proiectul echipei italiene, asta după ce a retrogradat în Serie B.

Valentin Mihăilă (21 de ani) a fost transferat de Parma, în toamna anului trecut, de la Universitatea Craiova, pentru opt milioane de euro. Acesta are contract până în 2025 cu formația italiană.

În timp ce Dennis Man (22 de ani) a fost adus la Parma, în luna ianuarie a acestui an, de la FCSB, pentru 13 milioane de euro. Acesta a semnat un contract valabil până în 2025 cu Parma.

Javier Ribalta, declarație neașteptată despre Dennis Man și Valentin Mihăilă

Oficialul Parmei a declarat faptul că Dennis Man și Valentin Mihăilă sunt exponențial pentru echipa italiană. Cei doi internaționali români vor fi personaje principale în lupta Parmei de a reveni în Serie A.

„Dennis Man și Valentin Mihăilă sunt fundamentali pentru proiectul clubului. Echipa va reporni de la Man, Mihăilă și Kucka”, a declarat, într-o conferință de presă, Javier Ribalta, director corporate al Parmei.

Presa din Italia, fascinată de Valentin Mihăilă, după primul sezon la Parma

Italienii s-au arătat impresionați de evoluțiile foarte bune ale lui Valentin Mihăilă, asta deși tânărul jucător s-a confruntat cu mai multe accidentări.

În plus, jurnaliștii din Italia i-au oferit nota 6,5 lui Valentin Mihăilă, pentru primul sezon în tricoul Parmei.

„Valentin Mihăilă este una dintre rarele note fericite din acest sezon și evident că accidentarea sa a afectat echipa atunci când situația era deja disperată sau aproape disperată: o problemă fizică moștenită deja de la achiziție l-a obligat să stea pe bancă mult timp la începutul campionatului, precum și o altă accidentare, care l-a scos din joc pe finalul sezonului.

La mijlocul stagiunii, cu siguranță a fost cel mai bun dintre ducali în ceea ce privește performanța, chiar dacă paradoxal momentul său de vârf coincide cu sosirea lui D’Aversa și cu sfârșitul speranțelor de a rămâne în Serie A”, se arata in articolul publicat pe ParmaLive.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
S-a terminat pentru ILIESCU. S-a decis oficial azi, 26 aprilie. Breaking News
S-a terminat pentru ILIESCU. S-a decis oficial azi, 26 aprilie. Breaking News
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele