Cristi Săpunaru a avut pe masă o ofertă de la Sevilla, dar a refuzat să-și pună semnătura pe contract. Aceasta a fost, potrivit spuselor sale, cea mai neinspirată decizie pe care a luat-o de-a lungul carierei.
Fostul căpitan al Rapidului s-a retras la finalul precedentei stagiuni, iar acum e pe punctul de a începe un nou capitol. CS Tunari i-a propus să preia postul de antrenor în locul lui Dan Alexa, care se va întoarce la Timișoara, pentru a face parte dintr-un nou proiect.
Promovată în eșalonul secund, formația ilfoveană va avea un program dificil în debutul sezonului. Mai întâi va primi vizita Stelei, după care va da piept cu Ceahlăul Piatra Neamț în deplasare și FC Bacău pe teren propriu.
În 2012, după despărțirea de FC Porto, Săpunaru putea ajunge la Sevilla, dar a preferat-o pe Zaragoza, ratând astfel oportunitatea de a îmbrăca tricoul uneia dintre cele mai galonate echipe din fotbalul spaniol. Tot atunci, un impresar turc încerca să-l direcționeze spre Beșiktaș sau Galatasaray.
„(n.r. Care crezi că e cea mai puțin inspirată decizie pe care ai luat-o în carieră?) Că n-am semnat cu Sevilla. Când m-am dus și am semnat cu Zaragoza, când am plecat de la Porto (n.r. – în 2012). Bine, au fost niște circumstanțe mai ciudate, așa, pentru că aveam și alte contracte pe masă. Din Turcia, de la Beşiktaș și Galata. Era un turc impresar la mine acasă în Portugalia. M-a dus de nas o perioadă.
Eu tot îi spuneam ăstuia de la Porto, era un director – Henrique – care ulterior a ajuns director sportiv la PSG. Îi spuneam ăstuia (n.r. – impresarului turc): «da, da, da, mai pune ceva». Nu știam cum să scap. Și Henrique mi-a zis: «băi, băiatule, tu ești nebun? Tu dai Europa pe Turcia acum? Ești tânăr încă». Și-am zis «da, dar e și o ofertă convenabilă, sunt și aproape de casă …»
Până la urmă, am ajuns la Zaragoza. Nu-i niciun regret, credeți-mă. Dar sunt chestii în viață pe care puteam să le schimb doar cu un simplu «da». Sevilla după aia a câștigat trei trofee de Europa League. Aia e!”, a dezvăluit Cristi Săpunaru pentru golazo.ro.
Chiar dacă nu a ajuns la Sevilla, fostul fundaș central a avut o carieră la care mulți nici nu îndrăznesc să viseze. Cea mai importantă performanță rămâne trofeul Europa League din 2011, cucerit alături de FC Porto.
„E o confirmare a tot ceea ce faci. Cred că e trofeul suprem pentru un fotbalist. Bine, nu mă refer la numele trofeului, mă refer că atingi un maxim.
Toți ne dorim să câștigăm o ligă europeană, să câștigăm un Champions League, să câștigăm un Campionat European, să câștigăm o Cupă Mondială, un campionat, o cupă. Toți vrem trofee, pentru că de-asta ne apucăm de fotbal”, a mai spus Săpunaru.