Florin Andone, fostul atacant al echipei naționale, a povestit cum a intrat în conflict cu cei de la Deportivo la Coruna.
Atacantul care a trecut pe la cluburi importante precum Brighton sau Galatasaray a rememorat perioada sa de glorie ca fotbalist.
Florin Andone a povestit presei din Spania despre momentul de vârf al carierei sale și despre ce a urmat. Cel mai bun sezon al lui a fost în 2016–2017, la Deportivo La Coruna, când a marcat multe goluri și a atras atenția unor cluburi mari din toată lumea.
După acel an, a primit numeroase oferte, iar Brighton era dispus să plătească o sumă foarte mare, dar Deportivo nu l-a lăsat să plece atunci. Mai târziu, Andone a ajuns tot la Brighton, însă pentru mult mai puțini bani.
Din păcate, după acest transfer, cariera lui nu a mai avut aceeași evoluție bună, deși multă lume se aștepta ca atacantul să devină un adevărat superstar, având în vedere calitățile sale.
În prezent, Florin Andone evoluează la CD Atletico Baleares, formație din liga a patra spaniolă.
Jucătorul a povestit că au fost mai multe cluburi interesate de serviciile sale, nu doar Brighton, printre care și echipe din China care erau pregătite să ofere sume uriașe.
„O mie de echipe au început să mă sune. Am primit oferte din Premier League, de la Olympiakos, Galatasaray, Sporting Lisabona, Lazio, Fiorentina, echipe din China care plăteau sume exorbitante… Dar aveam o clauză de reziliere de 30 de milioane de euro, iar Deportivo nu a vrut să mă vândă.
Am vorbit cu clubul și am spus că nu există nicio problemă: «Voi reînnoi contractul pentru că sunt incredibil de fericit aici, dar trebuie să-mi dați o mărire de contract pentru că alte cluburi îmi oferă dublul salariului».
Deportivo a spus nu. Am intrat într-un ciclu de certuri și am vrut să plec. A venit o ofertă de 17 milioane de euro de la Brighton și au spus nu pentru că cei de la Córdoba dețineau 30% din transfer”, a declarat Florin Andone pentru riazor.org.