Nu au ținut cont de rivalitate! Ce a scris Real Madrid după ce Iniesta s-a retras din fotbal

Nu au ținut cont de rivalitate! Ce a scris Real Madrid după ce Iniesta s-a retras din fotbal
8.10.2024 Profimedia

Marele jucător al Barcelonei, Andres Iniesta a anunțat luni că se retrage din fotbalul profesionist, după doar un sezon jucat la echipa Emirates Club, ce evoluează în campionatul Emiratelor Arabe Unite.

După ce a părăsit-o pe Barcelona în 2018, Iniesta a mai jucat în Japonia, la Vissel Kobe.

La Barcelona, Iniesta a devenit o legendă a clubului. Iniesta a jucat pentru Barcelona încă din perioada junioratului, iar pentru echipa de seniori a jucat timp de 16 ani, timp în care a câștigat nouă campionate ale Spaniei, șase Cupe ale Regelui, cinci Supercupe ale Spaniei, patru trofee ale Ligii Campionilor, două Supercupe ale Europei și de trei ori a câștigat CM al cluburilor. De asemenea, cu echipa națională a câștigat de două ori Campionatul European, în 2008 și 2012 și o singură dată s-a impus la Campionatul Mondial, în 2010.

Au uitat de rivalitate! Ce a scris Real Madrid despre retragerea lui Iniesta

Marii rivali ai Barcelonei din El Clasico nu au uitat de retragerea starului care a scris istorie pentru Barcelona și au reacționat printr-o postare pe contul de Instagram al clubului din Madrid.

„Real Madrid, prin președinte și staff-ul de directori, vrea să-și exprime recunoașterea și admirație față de una dintre legendele Spaniei și ale fotbalului mondial.

Andres Iniesta a îmbogățit sportul prin fotbalul pe care l-a practicat și prin valorile sale. Pe lângă numeroasele trofee pe care le-a câștigat de-a lungul carierei sale.

Golul său emblematic din finala Cupei Mondaile din Africa de Sud din 2010 va rămâne pentru totdeauna în memoria fiecărui fan spaniol.

Real Madrid vrea să-i ureze lui și familiei sale mult succes în noul capitol al vieții sale”, au scris cei de la Real Madrid printr-un comunicat postat pe Instagram.

Final de eră la FC Barcelona

Iniesta a fost de-a lungul carierei sale un jucător extrem de tehnic, cu abilități tehnice foarte rafinate și nu s-a sfiit să le etaleze de fiecare dată pe teren când avea ocazia. Pentru Barcelona a jucat în 674 de partide și a înscris 57 de goluri. De asemenea a format și cel mai bun trident de mijlocași din istoria fotbalului modern, alături de Xavi Hernandez și Sergio Busquets, iar alături de tehnicianul Pep Guardiola au devenit o formație redutabilă în fotbalul european. De asemenea a fost și eroul echipei naționale a Spaniei la Campionatul Mondial din Africa de Sud, când a înscris golul care a adus trofeul mondial selecționatei iberice în finala împotriva Olandei, în prelungirile partidei din minutul 116.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]