Fără alte dubii! Nota primită de Chivu după Pisa – Inter 0-2

Sebastian Cristian
Fără alte dubii! Nota primită de Chivu după Pisa - Inter 0-2
Foto: Profimedia 30.11.2025

Inter Milano a obținut o victorie importantă în Serie A, în deplasare, cu Pisa, scor 0-2, grație „dublei” lui Lautaro Martinez.

Astfel, Cristi Chivu reușește să oprească seria negativă de rezultate, după 0-1 cu AC Milan în Serie A, și 1-2 cu Atletico Madrid, în UEFA Champions League.

Nota primită de Cristi Chivu după victoria Interului cu Pisa

Jurnaliștii italieni au apreciat modul în care Inter a evoluat în meciul cu Pisa sub comanda tehnicianului român, iar pentru această victorie, Cristi Chivu a primit nota 7 din partea celor de la Tuttomercatoweb.

Antrenorul român a fost lăudat pentru schimbările efectuate, iar presa din Italia a concluzionat că meritul victoriei îi aparține, reușind să gestioneze inteligent meciul.

De asemenea, cei de la Tuttomercatoweb l-au lăudat și pe Lautaro Martinez, marcatorul „dublei” care a rezolvat meciul pentru Inter.

„Cristian Chivu 7 – Gestionează bine schimbările, câștigând meciul cu inteligență.

Martinez 7,5 – După o primă repriză nu foarte reușită, iese în evidență și rezolvă un meci care ar fi putut să se complice pentru ai săi”, au notat jurnaliștii de la Tuttomercatoweb.

Un nume uriaș din Italia îl laudă pe Chivu: „A intrat cu multă determinare într-o lume dificilă”

Un antrenor de top din Serie A a vorbit la superlativ despre Cristi Chivu, la scurt timp de la eșecul suferit în Champions League.

Mauzizio Sarri i-a făcut o scurtă „analiză” lui Chivu și a evidențiat punctele forte ale acestuia. Îl consideră extrem de curajos că a ales să intre „într-o lume dificilă”.

„În această ligă e un amestec de antrenori experimentați și tineri care încearcă să iasă la iveală. Sunt mulți antrenori interesanți. Fabregas are o inteligență peste medie și o înțelegere excelentă a fotbalului: cred că este destinat succesului. Mai sunt și alții: îmi place foarte mult Fabio Grosso.

Chivu? Mi-a plăcut personalitatea lui pentru că a preluat o echipă cu o identitate clară, cu propriile certitudini. Pare un tip care a intrat într-o lume dificilă cu mare determinare, având deja câteva victorii la activ. Are o personalitate grozavă. Aceasta este o bază bună pe care să construim.” ,a declarat Sarri la Radio TV Serie A.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
Luciana Păunescu a murit fulgerător la 46 de ani! Cu doar o lună înainte, își făcuse analizele și le-a mărturisit prietenilor că vrea să devină mamă
Cancan.ro
Cătunul în care mai locuiesc mai puțin de 30 de oameni. Este construit pe stâncă, aproape vertical: metoda ingenioasă prin care femeile împiedicau ouăle să cadă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Brandul din China care se menține pe locul 5 în România. Cota de piață a ajuns la 6,84% în august
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania