Naționala României nu este singura care traversează o criză de formă în această perioada. Scoția, una dintre cele mai bune cotate selecționate ale Europei, a „reușit” să egaleze un record negativ vechi de 55 de ani.
În lotul pregătit de belgianul Sebastien Pocognoli se regăsesc adevărate staruri precum Andy Robertson (Tottenham), Scott McTominay (Napoli), John McGin (Aston Villa) sau Kieran Terney (Celtic). Prin urmare, nici cei mai pesimiști dintre fani nu și-ar fi putut imagina o astfel de situație.
Britanicii au fost prezenți, spre deosebire de tricolori, la Campionatul Mondial din 2026, dar nu au ajuns în fazele eliminatorii. O singură victorie au obținut în cele trei meciuri din grupa C, având și un golaveraj dezamăgitor: 1-4.
La turneul final din Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada, Scoția a învins-o pe Haiti, scor 1-0, grație golului marcat de John McGin în minutul 28, cu o execuție din interiorul careului. De atunci, însă, nu a mai simțit gustul succesului..
După meciurile cu Maroc (0-1), și Brazilia (0-3), care au consfințit eliminarea prematură, Federația a luat o decizie radicală. Steve Clarke a plătit cu postul, doar că rezultatele nu s-au îmbunătățit.
În Liga Națiunilor, sub comanda noului selecționer, Robertson și colegii săi au remizat cu Slovenia (0-0) și au pierdut fără drept de apel în fața Elveției, adunând 442 de minute fără gol, ceea ce nu s-a mai întâmplat din 1971.
După partida cu Elveția, care a marcat debutul oficial al lui Sebastien Pocognoli pe propriul teren, dezamăgirea a fost cuvântul de ordine. Căpitanul Andy Robertson și-a găsit cu greu cuvintele.
„A fost primul meci pe teren propriu sub conducerea noului antrenor și a început în cel mai prost mod posibil, cu un cartonaș roșu încasat devreme. Ne era greu în 11 contra 11 și a devenit mult mai greu în zece oameni.
Abia am atins mingea în a doua repriză, dar asta nu i-a împiedicat pe băieți să lupte unii pentru alții. Fotbalul presupune să iei decizii într-o fracțiune de secundă. Jack Hendry a încercat să fure mingea, de îndată ce arbitrul a spus că e în afara careului, m-am gândit că ar fi fost mai bine să acorde penalty și cartonaș galben.
E o seară dificilă, dar nu o vom lăsa să ne stea în cale. Avem un antrenor nou și o echipă nouă, așa că trebuie să încercăm să rămânem pozitivi. Trebuie să încercăm să uităm, pentru că ne așteaptă meciul următor”, a declarat starul lui Tottenham.