Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Nainggolan nu uită și nu iartă! Mesajul transmis fostei sale echipe

Nainggolan nu uită și nu iartă! Mesajul transmis fostei sale echipe

Radja Nainggolan a fost prezentat oficial la Inter. Mijlocașul s-a arătat surprins plăcut de modul în care a fost primit la Milano și a atacat fostul său club.
Nainggolan nu uită și nu iartă! Mesajul transmis fostei sale echipe

Neselecționat în lotul Belgiei pentru Campionatul Mondial, Nainggolan a reușit să obțină un transfer care îl mulțumește. Chiar dacă se zvonea că este un pas înapoi, mijlocașul a lăsat de înțeles că mutarea va fi benefică pentru cariera sa.

„Mă bucur de modul în care am fost primit la Inter, e o echipă mare și sper că putem reuși performanțe importante în Champions League. Inter va redeveni un club important în Europa”, a declarat Nainggoland pentru televiziunea clubului.

El nu a uitat de fosta echipă, As Roma, și i-a atacat pe conducătorii romanilor: „E important pentru mine că președintele și antrenorul au avut încredere și m-au adus. M-au făcut să mă simt important, așa cum nu mă mai simțeam la Roma”, a încheiat Radja Naingollan.

Ajuns la 30 de ani, belgianul a fost cumpărat în schimbul a 24 de milioane de euro + Davide Santon și Nicolo Zaniolo.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]