Motivul halucinant pentru care Ibrahimovici a fost suspendat: „Eu vin din lumea adevărată”

Zlatan Ibrahimovici, atacantul celor de la LA Galaxy, a anunțat că decizia de a fi suspendat o etapă pentru că nu a vrut să participe la All Star Game e absurdă.
Bogdan Savin
Motivul halucinant pentru care Ibrahimovici a fost suspendat: "Eu vin din lumea adevărată"

Zlatan Ibrahimovici, atacantul celor de la LA Galaxy, a anunțat că decizia de a fi suspendat o etapă pentru că nu a vrut să participe la All Star Game e absurdă.
 
„Cred că este ridicol, dar asta este, fără comentarii. Ei fac ce doresc. Eu vin dintr-o lume diferită, vin din lumea adevărată. Asta este situația. Respect regulile și îmi pare rău pentru colegii mei pentru că nu i-am putut ajuta la meci”, a spus Ibrahimovici, conform presei internaționale.

Ibrahimovici a fost selecționat pentru MLS All Star Game, dar nu a vrut să joace contra celor de la Juventus Torino. Meciul a fost câștigat de italieni, 6-4, după loviturile de departajare. Partida s-a disputat la începutul luni, iar suedezul a motivat că nu poate evolua din cauza programului încărcat al echipei sale, LA Galaxy, dar și pentru faptul că deplasarea la Atlanta, acolo unde s-a desfășurat jocul, era foarte lungă.

Zlatan a fost suspendat pentru meciul de la data de 5 august, contra celor de la Colorado Rapids, pierdut de trupa din LA cu 2-1.   

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
A șters WhatsApp și a provocat un scandal de UN MILION de euro! Ce s-a întâmplat la o companie din România
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
Rețeaua care leagă Baza Kogălniceanu de zborul la Mykonos
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania