Momente de panică pe Stade Velodrome! Lionel Messi a fost alergat de un suporter intrat pe gazon | VIDEO

Momente de panică pe Stade Velodrome! Lionel Messi a fost alergat de un suporter intrat pe gazon | VIDEO
Lionel Messi a fost alergat

Momente de panică pe Stade Velodrome! În minutul 73 al partidei, argentinianul Lionel Messi a primit o minge la mijlocul terenului, a accelerat în flancul drept, însă s-a trezit pe urmele sale cu un suporter, lansat ca un veritabil atlet.

Suporterul a intrat pe teren nestingherit, dar a părut că nu are nimic de împărțit cu starul lui Paris Saint-Germain. Cel mai probabil, acesta ar fi vrut doar să vorbească sau să-l atingă pe argentinian.

Suporterul chiar a ajuns să pună mâna pe Lionel Messi, apoi forțele de ordine s-au năpustat asupra acestuia, pentru a-l scoate de pe teren. Meciul a fost întrerupt câteva minute, până când acesta a fost escortat de către jandarmi.

Lionel Messi, alergat de un suporter pe Stade Velodrome!

Povestea s-a încheiat cu bine, însă este inadmisibil ca la un asemenea meci să nu fie asigurată siguranța jucătorilor aflați pe teren. De data aceasta a fost vorba de un suporter pașnic, dar nu întotdeauna se întâmplă așa.

Meciul dintre Olympique Marseille și Paris Saint-Germain s-a terminat la egalitate, scor 0-0. Primul derby terminat cu acest scor, după cinci ani!

VIDEO:

Ne aducem aminte de suporterul celor de la Petrolul Ploiești care a intrat înarmat pe teren, cu un box, la un meci cu FCSB, și l-a lovit cu pumnul în tâmplă pe George Galamaz.


Olympique Marseille – Paris Saint-Germain 0-0

Cartonaș roșu: Akhraf Hakimi, în minutul 67

Echipele de start:

Olympique Marseille: Lopez – Saliba, Caleta-Car, Peres – Rongier, Kamara – Under, Guendouzi, Payet, Lirola – Milik
Rezerve: Mandanda – Amavi, Balerdi, de la Fuente, Dieng, Gerson, Gonzalez, P.Gueye, Harit.
Antrenor: Jorge Sampaoli

PSG: Navas – Hakimi, Marquinhos, Kimpembe, Mendes – Danilo, Verrati – Messi, Neymar, Di Maria – Mbappe.
Rezerve: Donnarruma – Bernat, Dialo, Draxler, I.Gueye, Herrera, Icardi, Kehrer, Wijnaldum.
Antrenor: Maurico Pochettino.


 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Sfârșitul unei ere în tenis: Djokovic, Federer și Nadal au ieșit din Top 10 după 24 de ani
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ultima postare a Mădălinei Apostol, cu doar câteva ore înainte de a muri. Nimic nu prevestea tragedia!
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania