Modul prin care Danemarca încearcă să tragă un semnal de alarmă pentru abuzurile pregătrii Cupei Mondiale. Replica a venit imediat

Modul prin care Danemarca încearcă să tragă un semnal de alarmă pentru abuzurile pregătrii Cupei Mondiale. Replica a venit imediat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Au mai rămas mai puțin de două luni până la începerea Campionatului Mondial din Qatar, iar cu acest prilej, cele 32 de participante și-au prezentat echipamentele pentru cel mai important turneu de fotbal.

Turneul final care se va desfășura în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie 2022 are un cost total de peste 220 de miliarde de dolari, devenind cea mai scumpă Cupă Mondială din istorie.

Mai mulți muncitori imigranți au fost angajați pentru pregătirea turneului din Qatar, însă s-a aflat faptul că aceștia au fost abuzați, iar un număr foarte mare de muncitori au murit.

Pentru a protesta pentru nenumăratele decese, Hummel, furnizorul Federației de Fotbal din Danemarca a creat un echipament special pentru a fi purtat la Campionatul Mondial din Qatar.

Modul prin care Danemarca încearcă să tragă un semnal de alarmă pentru abuzurile pregătrii Cupei Mondiale

Potrivit unui raport al unui ONG care vizează respectarea drepturilor omului, aproximativ 2.823 de imigranți ar fi murit din cauza abuzurilor la care erau supuși în timpul pregătirii turneului final.

Furnizorul danez a aplat la un protest inedit pentru a îi susține pe cei care au decedat. În cursul zilei de miercuri, Danemarca și-a prezentat echipamentele pentru Cupa Mondială din Qatar.

Primul echipament va fi roșu complet, nici sponsorul principal, dar nici logo-ul Federației din Danemarca nu se va putea observa, în timp ce al doilea este negru complet.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by hummel Sport (@hummelsport)

„Prin noul tricou al echipei naţionale daneze, vrem să transmitem un dublu mesaj. El nu este doar o inspiraţie din EURO 92, aducând un omagiu celei mai mari performanţe a fotbalului danez, dar înseamnă şi un protest contra Qatarului şi a bilanţului său în materie de drepturile omului’”, a transmis Hummel printr-un mesaj pe Instagram.

Replica Qatarului a venit imediat!

„Ar trebui ca fiecare țară să facă mai mult pentru a proteja drepturile oamenilor din întreaga lume, inclusiv din Danemarca. Activitatea Comitetului Suprem este recunoscută de numeroase entități din cadrul Comitetului Internaționale pentru Drepturile Omului drept un model care a accelerat progresul și a îmbunătățit viețile.

Reformele din Qatar sunt recunoscute de OIMși CSI, ca punct de referință în regiune. Ca orice țară, progresul în aceste probleme înseamnă o călătorie fără linie de sosire, iar Qatar este angajat în această călătorie.

Îndemnăm Federația din Danemarca să transmită cu acuratețe rezultatul comunicării și muncii lor extinse cu Cimitetul Suprem din Qatar și să se asigure că acest lucru este comunicat cu exactitate partenerilor care produc echipamentul”, se arată în comunicatul Comitetului Suprem din Qatar, potrivit publicației Givemesport.

Pasionat de tot ce se întâmplă în lumea sportului, George Constantin este în prezent student în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. La începutul anului 2022, George a decis să facă pasul către presa sportivă și a devenit ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…