Acasa » Fotbal Extern » Misterul milionarului care bagă bani în echipa din Sudan a lui Reghecampf: „Nu ştiu ce afaceri face, cred că ceva cu petrol”

VIDEO Misterul milionarului care bagă bani în echipa din Sudan a lui Reghecampf: „Nu ştiu ce afaceri face, cred că ceva cu petrol”

De când a preluat-o pe Al-Hilal Omdurman, în august 2025, Laurențiu Reghecampf a readus clubul sudanez în prim-planul fotbalului african. 

Calificarea în sferturile Ligii Campionilor Africii a crescut interesul nu doar pentru performanțele echipei, ci și pentru omul din spatele proiectului, un patron discret, despre care se știu puține lucruri.

Al-Hilal are un parcurs bun, iar investițiile vin și ele

Al-Hilal a încheiat grupa pe primul loc, cu 11 puncte. Parcursul solid a ridicat și ambițiile clubului, respectiv ale patronului, iar Reghecampf nu se ferește să vorbească despre obiective îndrăznețe.

Dincolo de rezultatele sportive, atenția se îndreaptă către finanțatorul clubului. Reghecampf a oferit câteva detalii despre omul care susține proiectul, fără a intra însă în amănunte legate de afacerile acestuia. 

Întrebat despre domeniul în care activează finanțatorul, Reghecampf a admis că nu știe prea multe despre acest subiect. Totuși, „Reghe” știe că milionarul lucrează în domeniul petrolier.

Acesta subliniat că relația cu patronul este una apropiată, dar strict profesională. Pentru moment, antrenorul spune că nu este preocupat de eventuale bonusuri.

„Este greu de spus ce șanse avem să câștigăm Liga Campionilor Africii, dar matematic toate cele opt echipe au șanse. Dar la nivelul pe care noi l-am arătat până acum, cred că suntem printre cele trei favorite la câștigarea trofeului. Ar fi prima dată în istoria echipei. (n.r. – Îți vor face statuie) Nu vreau absolut nimic altceva decât ce am în contract. Chiar nu mă interesează absolut nimic altceva.

„Este mult mai tânăr decât mine”

„Patronul nostru, care este sudanez, este mult mai tânăr decât mine, are undeva în jur de 40 de ani. Este un om de afaceri foarte potent din Sudan, căruia îi place foarte mult fotbalul. Dar cea mai mare bucurie a lui este să aducă bucurie oamenilor din Sudan. Este un patriot.

Nu e implicat în politică, dar ajută foarte mult. Are afaceri în afara țării, face afaceri și cu țara lui, dar din afară. Eu știu că lucrează cu petrol. Dar nu l-am întrebat eu niciodată care e business-ul lui, deși am o legătură foarte apropiată cu el. Chiar și azi am vorbit cu el pentru ce trebuie să plătească la echipă, dar nu mi-am permis niciodată să-l întreb altceva”, a declarat Laurențiu Reghecampf, pentru Cancan, la Dan Capatos Show.