Mirel Rădoi (45 de ani) a abordat subiectul unei posibile plecări de la Gaziantep, după ce oamenii de presă din Turcia au notat că despărțirea e aproape de a deveni realitate.
Amintim că antrenorul român a semnat cu gruparea din „țara celor patru anotimpuri” în urma încheierii colaborării cu FCSB. Gigi Becali (67 de ani) îi ceruse ajutorul lui Mirel Rădoi, însă tehnicianul a rezistat doar cinci meciuri pe banca fostei campioane a Superligii.
Mirel Rădoi a părăsit-o pe FCSB în timpul play-out-ului, dând curs ofertei venite dinspre conducerea lui Gaziantep FK.
Formația din Turcia nu mai avea emoții în privința retrogradării, însă acest aspect nu schimbă cu nimic faptul că românul a înregistrat rezultate catastrofale: patru eșecuri în tot atâtea partide, chiar înainte de încheierea campionatului.
În condițiile date, zvonurile cu privire la posibila plecare a lui Rădoi încă din această vară nu au întârziat să apară, chiar dacă tehnicianul a semnat un contract valabil un an și jumătate.
Informațiile au ajuns la urechile sale, iar fostul fotbalist a dat răspunsul. În mod ferm, Mirel Rădoi i-a explicat unui jurnalist turc că nu se gândește la varianta plecării.
„Tocmai am vorbit cu Mirel Rădoi. A răspuns zvonurilor de pe rețelele sociale cu privire la plecarea sa, după cum urmează… Contract: «Am un contract clar cu Gaziantep FK, valabil pentru încă un an».
Strategie: «Suntem concentrați acum pe rezolvarea problemelor cu FIFA și pe alegerea unei strategii pentru viitorul sezon».
Transferuri: «În acest moment, noi trebuie să știm dacă putem lua doar jucători liberi de contract»”, a transmis Ali Budak pe X, fosta rețea socială Twitter.
În ultima parte a postării, turcul a adus în discuție interdicția pe care cei de la Gaziantep au primit-o recent de la FIFA, întinsă pe o perioadă de trei ferestre de mercato. S-a ajuns în acest punct din cauza unor datorii.
Rezultatele înregistrate de către Gaziantep sub comanda lui Mirel Rădoi sunt următoarele: 0-3 cu Eyupspor, 0-2 cu Beșiktaș, 1-2 cu Goztepe și 1-2 în fața celor de la Bașakșehir.
După a treia partidă, antrenorul a reacționat, recunoscând că traversează vremuri complicate în Turcia:
„E o perioadă dificilă pentru mine. E prima dată în cariera mea când am suferit trei eșecuri la rând. În aceste meciuri, în ciuda faptului că am creat un total de 16 ocazii de a marca, am reușit să înscriem o singură dată”.
Între timp, Gaziantep a cedat și în partida cu Istanbul Bașakșehir, scor 1-2, spre disperarea lui Mirel Rădoi.