Mirel Rădoi are viață grea la turci, acolo unde e urmărit îndeaproape de bașkanul de la Gaziantep.
Fostul antrenor de la FCSB și Universitatea Craiova a scăpat de Gigi Becali și Mihai Rotaru, dar a dat peste un patron care e nelipsit de la antrenamentele echipei.
Antrenorul român a dat curs ofertei fostei echipe a lui Marius Șumudică din Turcia. A debutat extrem de rău, cu patru înfrângeri la rând chiar pe final de sezon. Gaziantep a terminat pe locul 12, dar Memik Yilmaz are planuri mari și îl ține din scurt pe Rădoi ca echipa să nu repete umilința din stagiunea precedentă, sub comanda românului.
Pentru Mirel Rădoi a fost și o perioadă extrem de tensionată în care nu a știut 100% că va începe sezonul pe banca turcilor. A revenit cu forțe proaspete din vacanță și a dat startul antrenamentelor în cantonament, iar patronul i-a făcut o vizită surpriză.
Bașkanul de la Gaziantep a urmărit chiar de lângă marginea terenului sesiunea de antrenament condusă de Mirel Rădoi. E cunoscut faptul că Memik Yilmaz e foarte implicat la echipă, așa că rămâne de văzut cât va lăsa Mirel Rădoi de la el ca să nu aibă probleme cu patronul echipei.
Memik Başkan takımımızı çok yakından takip ediyor. Transferlerin de son durumlarını soruyor.
⚔️Memik Başkan takımın ensesinde biz de Memik Başkanın 😳 pic.twitter.com/maFM1FIUqk— GFK 27 TV (@Gfksoldiers) July 10, 2026
Lotul lui Gaziantep s-a reunit de pe 7 iulie. Jucătorii au făcut vizita medicală sub atenta supraveghere a lui Mirel Rădoi. După primele teste, au început antrenamentele la baza de pregătire a echipei.
De pe 15 iulie, Gaziantep va merge la Belgrad, într-un cantonament de cinci stele.
„Gaziantep își continuă pregătirile pentru noul sezon, iar fotbaliștii au fost supuși unor probe de performanță fizică, sub supravegherea staff-ului tehnic.
Sub conducerea lui Mirel Rădoi, s-au măsurat nivelurile de anduranță ale jucătorilor. Testul de fitness 30-15 s-a făcut pentru a vedea condițiile fizice înainte de noul sezon.
Toate datele fizice ale jucătorilor au fost înregistrate în detaliu. Rezultatele obținute vor fi folosite la crearea programului de pregătire și a planurilor individuale de antrenament”, scrie publicația Gaziantep Olusum.
Pentru noul sezon, antrenorul român mai așteaptă întăriri în lot. Are la dispoziție și un român, Alexandru Maxim, jucător legitimat la gruparea turcă din 2020.
Sezonul în Turcia va începe abia în luna septembrie, astfel că Mirel Rădoi are suficient timp să își pună în aplicare tacticile la antrenamente.