Michael Olise își caută o nouă locuință! Motivul pentru care jucătorul dorit de Real Madrid este nevoit să se mute

Michael Olise își caută o nouă locuință! Motivul pentru care jucătorul dorit de Real Madrid este nevoit să se mute
Michael Olise își caută o nouă locuință! Sursă foto: Profimedia 23 iulie 2026

Michael Olise (24 de ani) este nevoit să se mute într-o nouă locuință, după ce proprietarul casei pentru care plătește chirie l-a anunțat că o va scoate la vânzare.

Interesant este faptul că proprietatea îi aparține tot unui fotbalist celebru, campion mondial și dublu câștigător de UEFA Champions League care a luat 9 titluri cu Bayern Munchen.

Evacuarea! Jerome Boateng îl „dă afară” pe Michael Olise din casa lui din Munchen

Michael Olise, despre care recent s-a vehiculat că ar fi implicat într-un scandal amoros, trebuie să își caute o nouă locuință în următoarele săptămâni.

Nu la Madrid, unde este dorit insistent de Florentino Perez la Real, ci tot în Munchen, de unde Jerome Boateng vrea să îl evacueze cât mai rapid posibil.

Pe scurt, Olise a semnat cu Bayern în iulie 2024, de la Crystal Palace, iar pentru a sta în Munchen a ales să închirieze casa lui Boateng, fost mare fundaș pe Allianz Arena.

La acel moment, Jeremy Boateng făcea pasul de la Salernitana, din Italia, la LASK Linz, în Austria, astfel că nu avea nevoie de proprietatea din Munchen.

Doar că lucrurile s-au schimbat între timp. Fostul fundaș central s-a retras din activitate, iar prețul proprietății sale „a explodat” în ultimii ani. În 2016, casa a fost achiziționată cu aproximativ 7.4 milioane de euro, informează Tuttomercatoweb, iar acum este evaluată la 11.5 milioane de euro. Iar Boateng are numeroase oferte pentru a o vinde, informează aceeași sursă.

Tocmai din acest motiv, fostul campion mondial cu Germania a decis să vândă și l-a înștiințat deja pe Michael Olise că trebuie să elibereze proprietatea în cel mai scurt timp posibil:

„Va părăsi vila până cel târziu la sfârșitul lunii august. Locuința este situată în Grunwald, o suburbie elegantă de lângă Munchen și aflată la nu mai puțin de zece minute de baza de antrenament a lui Bayern.

Reședința dispune de de o sală de sport privată, o sală de cinema, o pivniță de vinuri, o zonă de wellness cu saună și jacuzzi și o piscină în aer liber”, notează Tuttomercatoweb.

Michael Olise își caută deja casă, dar la Munchen, nu la Madrid

Acest episod nu tocmai plăcut pentru Olise face și puțină lumină în cazul misterului despre transferul său. S-a vehiculat că Florentino Perez va face orice pentru a-l aduce la Real Madrid în această vară, însă Olise a început deja să își caute casă la Munchen, ceea ce sugerează că nu se gândește la un transfer,

„Nu există semne ale unei plecări de la Bayern Munchen. Prin urmare, francezul își va continua experiența în Bavaria, chiar dacă capitala spaniolă continuă să viseze la o lovitură de stat major”, completează italienii.

Michael Olise a devenit foarte rapid un star la Bayern Munchen, iar de la transferul din 2024 și până în prezent a ajutat clubul cu 42 de goluri și 54 de pase decisive în doar 107 partide.

Nu doar Real Madrid este interesată de serviciile sale, ci și Paris Saint-Germain, cea mai puternică grupare din campionatul Franței.

Însă, Olise mai are contract pe Allianz Arena până la data de 30 iunie 2029, iar Bayern Munchen este renumită pentru faptul că nu renunță ușor la jucătorii ei de calibru.

În plus, site-ul de specialitate Transfermarkt îl evaluează pe Michael Olise la colosala sumă de 170 de milioane de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]