Acasa » Fotbal Extern » Lui Messi nu i-a venit să creadă. A pierdut un meci nebun după ce a condus cu 3-0 și a luat gol în minutul 90+3!

Lui Messi nu i-a venit să creadă. A pierdut un meci nebun după ce a condus cu 3-0 și a luat gol în minutul 90+3!

Sonia Baciu
Lui Messi nu i-a venit să creadă. A pierdut un meci nebun după ce a condus cu 3-0 și a luat gol în minutul 90+3!
FOTO: Profimedia 03.05.2026

Legendarului Leo Messi nu i-a venit să creadă cum echipa sa a putut pierde meciul a cărei victorie părea asigurată încă din prima repriză. Campioana en-titre din MLS, Inter Miami, i-a condus cu 3-0 pe cei de la Orlando City, a rezistat în meci până în minutul 78, când s-a văzut egalată, ca golul victoriei să fie înscris în prelungiri, în minutul 90+3.

O „nebunie” de meci pentru Orlando, după cum au titrat cei de la GolazoAmerica, subliniind că aceștia au intrat în istoria MLS prin reușita lor.

Lui Messi nu i-a venit să creadă. Inter Miami a pierdut un meci nebun după ce a condus cu 3-0

Inter Miami a pierdut în fața celor de la Orlando City, pe teren propriu, într-un meci nebun și plin de dramatism, scor 3-4, după ce a condus cu 3-0, iar golul victoriei a fost marcat în prelungiri, în minutul 90+3, de Tyrese Spicer. Lui Messi, cel care a dat pasa de gol pentru 2-0 (min. 25) și a marcat pentru 3-0 (min. 34), nu i-a venit să creadă remontada pe care a reușit-o Orlando.

Americanii au titrat că acest meci a fost o „nebunie” prin care Orlando a intrat în istoria MSL.  „Orlando a devenit doar a treia echipă care a reușit o revenire spectaculoasă, marcând trei goluri, și a făcut-o chiar împotriva campioanei en-titre”, au postat cei de la GolazoAmerica pe contul de Instagram.

„Wow, Orlando, un meci incredibil. Sunt fan Miami, dar nu ar fi trebuit să îi subestimeze oe băieții aștia de la Orlando. Sunt atât de rapizi, ca fulgerul, pe teren”, a fost unul dintre comentariile pe care postarea le-a primit de la internauți. „Apărarea echipei Inter Miami a fost întotdeauna un dezastru. Dar se pare că devine din ce în ce mai dezastruoasă cu fiecare nou sezon”, a scris un altul.

Acesta a fost al patrulea meci cu Guillermo Hoyos pe banca tehnică a lui Inter Miami.

„Este inacceptabil”

După acest eșec usturător, Messi a fost surprins în timp ce merge extrem de furios spre vestiare, iar discursul său față de coechipieri a fost foarte dur, subliniind că „este inacceptabil” ce s-a întâmplat.

„Căpitanul nostru a luat cuvântul și, bineînțeles, ne-a spus multe lucruri. Ne-a încurajat pentru următorul meci și a spus că situația asta este inacceptabilă. Toți am fost de acord cu el: este inacceptabil și nu se va mai întâmpla”, a declarat fundașul Ian Fray, citat de TalkSport.

Pentru Inter Miami este al doilea meci la rând, din ultimele cinci disputate, în care campioana en-titre nu reușește să obțină victoria.

  • După 11 etape jucate din actualul sezon, Inter Miami se află pe locul 3, cu 19 puncte, în timp ce lider este Nashville, cu 23 de puncte și un meci mai puțin disputat.
  • În runda următoare, Inter Miami joacă, în deplasare, la Toronto FC, locul 7, cu 14 puncte.
Parteneri
România – Țara Galilor 2 -1 | Adrian Rus și Florinel Coman au marcat pentru tricolori
Mediafax
Ce calități și ce defecte ai, în funcție de ora exactă la care te-ai născut. Expertiza numerologului Mihai Voropchievici
Cancan.ro
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată vila luxoasă în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte! A investit o avere
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Misterul dispariției mayașilor! De ce au fost abandonate marile orașe ale civilizației antice?
Descopera.ro
630 lei în plus la pensie pentru acești pensionari din România. Care este singura condiție
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Dacia Solenza II: Un SUV electric urban pentru nostalgici? Ce dotări ar putea avea și cât ar costa în 2026
Promotor.ro