Luka Modric, noi amănunte despre un posibil transfer în Arabia Saudită: „Mă concentrez pe asta”

Răzvan Lunga

Luka Modric a fost pus să aleagă între Real Madrid și Al-Ahli, echipa care-l dorește pe mijlocașul madrilean, însă croatul nu a dat un răspuns concret.

Luka Modric, iritat de întrebările legate de un posibil transfer: „Am spus deja totul de multe ori, nu aș vrea să mă repet”

Luka Modric nu a semnat încă prelungirea contractului cu Real Madrid, iar Al-Ahli a încercat să-l ademenească pe mijlocașul madrilenilor cu un salariu de-a dreptul astronomic.

Totuși, jucătorul formației de pe Santiago Bernabeu a evitat întrebarea legată despre un posibil transfer în liga lui Cristiano Ronaldo, fostul său coleg. Croatul a spus că vrea să se concentreze mai mult pe echipa națională, dar a și ținut să-i ureze succes lui Karim Benzema, proaspăt transferat la Al-Ittihad.

Real Madrid sau Arabia Saudită? Acum mă concentrez pe echipa națională. Cât despre Real Madrid, am spus deja totul de multe ori, nu aș vrea să mă repet. Am spus deja ce cred despre el (n.r. Karim Benzema).

Ne pare rău să vedem că un jucător atât de mare că pleacă, dar fiecare are propriul său drum în carieră și face ceea ce crede că este mai bine pentru el. Îi mulțumim pentru tot și îi dorim mult succes”, a declarat Luka Modric, potrivit AS.

Luka Modric, declarație de dragoste pentru Real Madrid: „Este clubul vieții mele”

În luna martie, Luka Modric a vorbit despre viitorul său la Real Madrid. Mijlocașul madrilenilor a anunțat că nu are de gând să o părăsească pe formația de pe Santiago Bernabeu. Totuși, în cazul unei posibile plecări, croatul a spus că echipa lui Florentino Perez va rămâne mereu în inima sa.

„Bineînțeles că vreau să rămân, dar pentru că o merit, nu pentru că sunt Modric. Orice s-ar întâmpla cu viitorul meu, dragostea mea pentru Real Madrid nu se va schimba niciodată. Acesta este clubul vieții mele”, a spus Modric, potrivit lui Fabrizio Romano.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]