Fosta câștigătoare a Ligii Campionilor a venit după Ianis Hagi la București! Președintele clubului și scouterii, în tribune la România – Suedia

Florentin Dincă
Marseille a venit la Bucuresti sa-l vada pe Ianis Hagi. Foto: Sport Pictures

Președintele și scouterii fostei câștigătoare a Ligii Campionilor au venit la București să-l urmărească pe viu pe Ianis Hagi în meciul România – Suedia.

Stephane Richard, șeful lui Marseille, este prezent pe Arena Națională la partida din Liga Națiunilor pentru a-l urmări pe viu pe fiul „Regelui”.

Din păcate pentru ei, mijlocașul nu a făcut parte din formula de start, selecționerul mergând în ofensivă pe mâna lui Man, Stanciu, Olaru și Tănase.

Marseille a venit să-l vadă la lucru pe Ianis Hagi în România – Suedia. Președintele clubului s-a deplasat personal la București

Președintele clubului, însoțit de scouterii grupării franceze, au sosit în Capitală să-l urmărească pe viu pe Ianis Hagi în meciul pe care tricolorii îl joacă împotriva Suediei în Liga Națiunilor, scrie PrimaSport.

Stephane Richard se află în tribunele Arenei Naționale pentru a-l urmări pe viu pe băiatul selecționerului României.

Din păcate pentru francezi, internaționalul român nu și-a făcut loc printre titulari, „Regele” apelând în ofensivă la Man, Stanciu, Olaru și Tănase.

Ianis a intrat până la urmă în teren, în minutul 68, când i-a luat locul lui Nicolae Stanciu. Cel din urmă i-a oferit la ieșirea de pe gazon banderola de căpitan băiatului lui Gică Hagi.

Foto Facebook AIanyaspor

Francezii titrează că băiatul „Regelui” a acceptat oferta

Jurnaliștii francezi de la Sport.fr au scris la începutul acestei luni că Ianis, intrat în ultimul an de contract, a acceptat mutarea în Ligue 1 și că Marseille și Alanyaspor ar fi ajuns deja la un acord verbal, suma tranzacției fiind de un milion de euro.

Mai rămâne ca fosta campioană a Europei să-și ridice interdicția de transferuri din cauza nerespectării fair-play-ului financiar.

„Marseille este blocată, toată lumea știe asta, dar directorul sportiv Gregory Lorenzi lucrează la pregătirea unor posibile întăriri pentru ianuarie. Marseille l-a abordat pe Ianis Hagi, fiul legendei Gheorghe Hagi. Mijlocașul ofensiv în vârstă de 27 de ani se confruntă în prezent cu dificultăți la Alanyaspor.

Contractul său expiră peste un an, iar suma de transfer este estimată la aproximativ un milion de euro. S-a ajuns deja la un acord verbal între cele două părți, sub rezerva primirii undei verde de către OM pentru finalizarea tranzacției. Conducerea echipei Marseille așteaptă acum rezolvarea situației financiare înainte de finalizarea tranzacției”, a scris sursa citată.

În cariera sa, Ianis Hagi a mai evoluat la Luceafărul București, Viitorul, Fiorentina, Genk, Rangers și Alaves.

  • 1,8 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, potrivit transfermarkt.com
  • 34 de meciuri are Hagi jucate la Alanyaspor
  • 5 goluri și 3 pase decisive are Ianis Hagi la Alanyaspor
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]