Ce notă a luat dinamovistul Stoinov după meciul tensionat Irlanda – Israel

Sonia Baciu
Dinamovistul Nikita Stoinov (în alb), în meciul Irlanda - Israel. Foto: Profimedia Images (05.10.2026)

Dinamovistul Nikita Stoinov (21 de ani) a fost titular și integralist în meciul tensionat dintre Irlanda și Israel, disputat duminică, în Liga Națiunilor. Prestația fundașului în partida încheiată la egalitate, scor 1-1, a fost peste media echipei.

Meciul „de acasă” al irlandezilor a avut loc pe teren neutru, în Serbia, cu porțile închise, iar ambele echipe au purtat banderole negre, fiecare pentru o altă perspectivă a conflictului actual dintre Israel și Hamas.

Dinamovistul Stoinov, notă peste media echipei în meciul dintre Irlanda și Israel

Irlandezii au deschis scorul prin Troy Parrott (24 de ani), în minutul 39, din penalty. Lovitura de pedeapsă a fost obținută de Jimmy Dunne (28 de ani), în urma unei revizuiri VAR, după ce acesta a fost faultat de Dor Peretz (24 de ani). Imediat după reluarea partidei, în minutul 47, israelienii au egalat prin Peretz.

Stoinov, fundașul de la Dnamo, a fost integralist în acest meci, iar pentru prestația sa a fost notat cu 6,8 de Flashscore, peste media echipei sale, care a fost de 6,5. Peretz a primit doar nota 6,1, în timp ce Parrott a fost notat cu 7,5.

„Omul meciului” a fost desemnat Conor Coverty (26 de ani), cu nota 7,8.

După patru runde din Liga Națiunilor, clasamentul Grupei B3 este: Austria (8 puncte), Kosovo (5 puncte), Irlanda (5 puncte) și Israel (2 puncte).

Meci pe teren neutru, cu porțile închise

Partida de pe teren propriu a celor din Irlanda s-a disputat pe teren neutru, în Serbia, cu portițe închise. Iar motivul din spatele acestei decizii are legătură cu „provocările operaționale care ar putea afecta desfășurarea meciului pe teren propriu”, potrivit unui comunicat al Federației Irlandeze de Fotbal.

Ambele echipe au purtat banderole negre. Irlandezii, la fel ca în Ungaria, în tur, pentru a comemora – așa cum a explicat șeful Federației Irlandeze de Fotbal, David Courrell, înaintea acelui meci – „toate viețile pierdute” în conflictul actual dintre Israel și Hamas.

Bandele de doliu ale echipei Israelului – pe care scria „7.10” – erau menite să comemoreze atacul din 7 octombrie 2023 condus de Hamas asupra sudului Israelului, a confirmat contul oficial al echipei pe X.

Stoinov, jucător de bază la Dinamo

Nikita Stoinov, aflat de vara trecută la Dinamo, este unul dintre jucătorii de bază din „Ștefan cel Mare”.

„Netanya și cluburile mari de aici (n.r. din Israel) l-au ratat. Au existat și oferte din MLS. În opinia mea, Nikita va mai rămâne în România șase luni sau un an. Fără îndoială, el este un copil special, cu o personalitate foarte diferită de cea a multor jucători.

Plecarea sa în străinătate a fost intenționat timpurie. Nu eram siguri dacă era locul potrivit, dar, privind în urmă, a fost decizia corectă.

Se află la o echipă bună, pe primul loc. Scopul a fost să plece oricum. Dacă ar fi să-ți spun că eram complet convinși, nu eram, dar acum este perfect”, susține impresarul lui Stoinov.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]