Gică Hagi a luat deja prima decizie la echipa națională, în cazul în care Răzvan Burleanu îl păstrează pe banca tehnică a primei reprezentative.
Selecționerul României a anunțat că la următoarele meciuri din Liga Națiunilor, de peste o lună, schimbă foaia și va convoca un lot de nivel calitativ, nu cantitativ.
La finalul meciului cedat cu Suedia, al patrulea eșec din tot atâtea meciuri, Gică Hagi a transmis ce decizie va lua la cârma echipei naționale, în cazul în care Răzvan Burleanu nu-l va demite din funcție în zilele următoare.
„Regele” anunță că schimbă modul de lucru la prima reprezentativă, mai precis, la următoarea acțiunea naționalei de luna viitoare, va alcătui lot calitativ, și nu cantitativ, cum a procedat la acest prime patru partide din Liga Națiunilor.
„Sunt 4 meciuri în care nu ai câștigat, vedeam altfel lucrurile, avem încredere. Mi-am dat seama că avem de muncă. Trebuie să muncim mult ca să ne putem bate cu cei mari. Acest proces are nevoie de puțin timp.
Dacă eu rămân, trebuie să fac echipa să joace ambele faze foarte bine. Posesie, de la portar, să știi să construiești, să combini, până să marchezi. Echipei nu trebuie să-i fie teamă.
Așa cum au făcut astăzi. Cât am putut să o facem. Jucătorii m-au cunoscut acum bine, de aceea am și luat 30 de jucători. Să vadă și ei ce vrea Hagi. Din noiembrie să fie calitate, nu cantitate”, a spus Gică Hagi.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Fgica-hagi-06.jpeg)
Foto: Mihai Pop, ProSport
Selecționerul a recunoscut ca la începutul acestei campanii a greșit cu optimismul exagerat afișat, însă susține că s-a bazat foarte mult pe rezultatele și jocul bun din amicalele cu Georgia și Țara Galilor disputate la înceutul verii.
„M-am repezit și eu, ca să dau încredere. Au mers lucrurile bine în vară, am avut acum greșeli, s-au văzut. Am terminat cu un meci bun, cu ambele faze. Ne-am lipsit și jucători, vreo 7. Asta e. Am 4 înfrângeri, trebuie să vorbesc mai puțin. Dorm în seara asta și vedem.