Naționala de fotbal a României trebuia să joace în Liga Națiunilor cu echipa statului Kosovo, dar UEFA a înlocuit-o cu Suedia.
Din cauza unor excepții legate de regulament, Kosovo nu poate întâlni Bosnia în meciurile din cadrul UEFA, motiv pentru care a fost înlocuită cu Suedia.
Prima reprezentativă a țării noastre a aflat pe cine va întâlni în Grupa C din ediția viitoare a Ligii Națiunilor. Adversare îi sunt Polonia, Bosnia și Suedia.
La tragerea la sorți, fostul mare fotbalist francez Patrick Vieira, până de curând antrenor la Genoa, echipă patronată de Fan Șucu, a scos din ultima urnă valorică biletul pe care scria Kosovo.
Numai că, în condițiile în care Kosovo și Bosnia nu au voie să se înfrunte în competiții, din cauza contextului politic, UEFA a acționat pe loc. Kosovo a fost mutată în Grupa D, alături de Israel, Austria și Irlanda, iar Suedia a ajuns în Grupa C.
Potrivit procedurii, s-a început cu grupele din primul eșalon valoric, în ordinea urnelor. Altfel spus, întâi au ieșit la iveală echipele considerate capi de serie, ulterior cele din a doua urnă valorică și așa mai departe. România a făcut parte din a treia urnă, alături de Slovenia, Georgia și Irlanda, celelalte echipe care au promvoat la finalul ediției precedente.
Pentru prima dată în istoria competiției, vor avea loc două perioade în care se vor juca cele 6 etape, nu 3 ca până acum. Astfel, primele 4 etape se vor juca în toamna acestui an, după cum urmează: între 24 și 26 septembrie, între 27 și 30 septembrie, între 30 septembrie și 3 octombrie, între 4 și 6 octombrie. O lună mai târziu, au loc ultimele partide, între 12 și 14 noiembrie, respectiv, între 15 și 17 noiembrie.
Echipele care câștigă grupele din eșalenele 2, 3 și 4 promovează în categoria superioară, iar cele de pe ultimul loc retrogradează. O situație aparte există în ceea ce le privește pe cele mai valoare 16 echipe, care alcătuiesc „elita”. Primele două se califică în sferturi, iar cele de pe locul 3 dispută barajul pentru rămânerea în această categorie valorică.
Sferturile de finală se joacă în dublă manșă, iar echipele care câștigă grupele dispută returul pe teren propriu. Semifinalele au loc pe 9 și 10 iunie 2027, iar meciurile pentru emdalii în aceeași zi, pe 13 iunie.
Portugalia, deţinătoarea trofeului, este în Grupa D1, alături de Danemarca, Norvegia și Ţara Galilor. Din Grupa A1 fac parte Franţa, Italia, Belgia și Turcia, în A2 au fost repartizate Germania, Olanda, Serbia și Grecia, iar în A3 au ajuns Spania, Croaţia, Anglia și Cehia.